Video Eliza și Ioana, două eleve din Suceava, au creat un dispozitiv care ar putea revoluţiona agricultura. Au obținut medalia de aur la Salonul de Inventică din Londra
Două eleve din Suceava au obţinut medalia de aur la Salonul de Inventică din Londra. Tinerele au impresionat printr-un proiect de cercetare, muncit în anii de liceu - un dispozitiv care ar putea revoluţiona agricultura.
Ioana şi Eliza s-au cunoscut la Colegiul Naţional Petru Rareș, din Suceava. Curioase din fire, cele două au început cercetarea pentru un proiect inedit - construcţia unui dispozitiv care produce apă plasmatică. Totul a început chiar din primul an de liceu.
"A fost o prezentare, la noi la şcoală, unde ni s-au prezentat problemele pe care aceste seminţe vechi de aproximativ 70 de ani, chiar dacă sunt ţinute în condiţii speciale, de umiditate, de temperatură, de exemplu, rata lor de germinaţie scade substanţial. Şi atunci am încercat să găsim o metodă prin care să le stimulăm germinaţia", a declarat Eliza Maria Baluș.
Ar putea revoluționa agricultura
Aproape patru ani mai trâziu, proiectul a început să prindă contur.
- Băutura viitorului, aflată în curs de brevetare, a fost prezentată în premieră la Iași. Face minuni pentru...
- Mecanismul uluitor cu care doi elevi din Suceava au fost premiați la cel mai important târg de Ştiinţă din UE
- O invenție 100% românească poate revoluţiona industria auto la nivel mondial. Cum funcţionează maşina...
"În urma testelor pe care le-am făcut, plantele udate cu apa activată de plasmă au avut o dezvoltare mult mai bună şi mai benefică faţă de cele activate cu apă normală", spune Ioana Tofan.
Dispozitivul creat de cele două eleve va fi un adevărat ajutor pentru agricultori.
"Acest aparat noi l-am construit pentru a putea fi ataşat de sisteme de irigaţie şi el produce apă activată de plasmă care poate creşte productivitatea şi sustenabilitatea în agricultură", a declarat Eliza Maria Baluș.
"Apa plasmatică poate fi folosită în loc de fertilizatorii chimici şi, de asemenea, aceasta ajută foarte mult la sămânţă atuci când creşte pentru că o dezinfectează şi astfel elimină predispoziţia la boli", a spus Ioana Tofan.
Prezentat la Londra, dispozitiviul a fost premiat cu medalia de aur. "Această recunoaştere a muncii pe care o depunem aici la Petru Rareş vine ca urmare a inclusiv, aţi văzut, în ultima lună succesului deosebit pe care copiii noştri l au avut la Londra, la salonul de inventică de acolo, unde au obţinut medalia de aur şi premiul special al juriului", a declarat Daniela Dungeanu, director Colegiul Național Petru Rareș Suceava.
Acum, Ioana şi Eliza se gândesc la studenție, dar îşi doresc să continue în domeniul cercetării şi vor să îşi îmbunătățească proiectul şi chiar să îl breveteze.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰