Alexandru Crăcui, condus pe ultimul drum. Tânărul mort pe scaunul frizerului, la Târgu Jiu, a fost înmormântat
Sute de oameni au fost prezenţi, ieri, la înmormântarea lui Alexandru Crăcui, tânărul de 35 de ani care murit de Valentine's Day într-o frizerie din Târgu Jiu.
De Redactia Observator la 18.02.2019, 10:42Sute de oameni au fost prezenţi, ieri, la înmormântarea lui Alexandru Crăcui, tânărul de 35 de ani care murit de Valentine's Day într-o frizerie din Târgu Jiu.
Au curs mule lacrimi în satul Zorleşti comuna Prigoria, acolo unde peste 500 de oameni l-au condus pe Alexandru Crăcui, pe ultimul drum.
Familie, colegi şi prieteni, cu toţii și-au luat "rămas bun" de la tânărul sportiv care şi-a găsit sfâşitul pe scaunul de frizerie, de Ziua Îndrăgostiţilor.
Tânăr mort pe scaunul frizerului, la Târgu Jiu
Alexandru Crăcui a murit într-o frizerie din oraş, în seara de 14 februarie. Tânărul abia ce se pusese pe scaun, a spus că îi este rău, apoi a decedat.
Medicii chemați la fața locului au încercat aproape o oră să-l resusciteze, însă eforturile lor au fost în zadar. Alex nu a mai putut fi salvat.
Legiştii care au efectuat necropsia au anunţat că tânărul a decedat la doar 35 de ani din cauza unui infarct miocardic, o afecţiune cardiacă preexistentă.
Alex era căsătorit şi avea o fetiţă de 9 ani. Era consultant de vânzări la o companie auto din Târgu Jiu, iar în timpul liber practica cea mai mare pasiune a sa, sportul.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și