ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-au ciocnit cele două marfare la Fetești. Vagoanele de zeci de tone au ajuns unul peste altul
Căile ferate au devenit la fel de periculoase ca şoselele, iar siguranţa călătorilor e la mâna norocului. Un mecanic beat a făcut prăpăd după ce a reuşit să deraieze două trenuri de marfă. S-a întâmplat la Feteşti, unde săptămâna trecută au mai sărit de pe şine alte două garnituri. Dacă ar fi fost trenuri de călători, am fi vorbit acum de o catastrofă feroviară de proporţii. După accident, a urmat haosul şi întârzierile de sute de minute ale trenurilor.
De Laurenţiu Rădulescu la 29.07.2021, 19:40Imaginile filmate cu drona surprind dezastrul de pe calea ferată. Vagoanele de zeci de tone au ajuns unul peste altul. Trenul privat de marfă încărcat cu fier vechi a izbit un marfar gol, garat în staţia Feteşti. Doar norocul a făcut ca glonţul cu o greutate de peste 2 000 de tone să nu intre cu viteză într-un tren de călători. În urma impactului, 14 vagoane şi locomotiva primului tren au sărit de pe şine, iar la cel de-al doilea, patru vagoane s-au răsturnat.
Laurenţiu Rădulescu, reporter Observator: ”Uitaţi-vă puţin cum arată liniile de cale ferată în zona impactului. Desprinse de la sol aproape o jumătate de metru. Câţiva paşi mai în spate, pur şi simplu, împinse un metru, un metru şi jumătate, iar ceea ce vedeţi aici sunt vagoane pline cu fier vechi care au fost mutate aproape 15 metri de pe linia de cale ferată, după impact”.
Mecanicul în vârstă de 21 de ani nu a oprit la semnalul roşu. Poliţiştii au aflat că era beat. Avea 0,40 miligrame alcool pur în aerul expirat.
Imagini filmate cu drona la accidentul feroviar de la Fetești
- Primele decizii după accidentul feroviar de la Fetești. Controale la operatorii de transport marfă şi călători
- Șeful CFR Călători a explicat reacția sa la trenul cu 30 de copii blocat în câmp: „De ce mă întrebați pe...
- Mecanicul beat care a paralizat traficul feroviar avea o alcoolemie de 0,40 mg/l. Blocajul de la Feteşti ar putea...
Laurenţiu Rădulescu, reporter Observator: ”Nu se înţelege mai nimic din vagoanele astea. Unu, două, patru răsturnate cel puţin în zona în care ne aflăm noi. Şi ca să vă daţi seama cât de puternic a fost impactul, ceea ce vedeţi aici este o osie a trenului care nu a mai avut timp să oprească şi a lovit vagoanele care deja erau staţionate”.
S-a întâmplat azi-noapte, pe aceeaşi cale ferată care leagă Capitala de litoral, unde acum o săptămână, au mai deraiat două trenuri private de marfă. Unul dintre ele, a sărit de pe o şină pe alta, iar altul a făcut praf calea ferată după ce mecanicul nu a văzut că un vagon a deraiat şi a mers aşa cinci kilometri.
Este cea mai aglomerată linie în perioada verii, dar şi cea mai modernă. Un miliard de euro au fost investiţi ca trenurile să poată circula cu 160 de km pe oră.
Florin Cîţu, premierul României: ”Executia nu e intodeauna cea mai bună”.
13 trenuri au fost afectate de accidentul de la Feteşti
Drumul spre mare a devenit de coşmar pe drumul de fier. Pentru că o călătorie cu trenul e la fel de riscantă ca una cu maşina. De multe ori, siguranţa a mii de călători este lăsată în mâna unor mecanici tineri, fără experienţă. Cei vechi au ieşit la pensie.
Rodrigo Maxim, preşedinte FSTFR: ”O formare, în general, la un mecanic de locomotivă la CFR Călători, spre exemplu, durează 18 luni”.
13 trenuri au fost afectate de accidentul de la Feteşti. Trei ore şi jumătate, călătorii acestui tren, printre ei copii şi bătrâni, au fost ţinuţi fără pic de apă în halta Dragoş Vodă.
După trei ore şi jumătate, trenul a pornit, dar doar până în următoarea gară, unde s-a defectat. Oamenii au fost puşi să facă chetă. Au pus fiecare câte 10 lei ca să urce în alt tren.
Călătorii din trenurile blocate au sunat la 112 să ceară apă și mâncare
În timpul nopţii, călătorii unui tren blocat în Călăraşi au sunat la 112 să ceară apă şi mâncare. Erau 200 de oameni disperaţi, printre ei bebeluşi, dar şi o gravidă. Au primit tot ce aveau nevoie de la ISU.
Andreea Filip, reporter Observator: ”Trenul care ar fi trebuit să ajungă în această dimineaţă de la Arad la ora 10, abia acum intră în Gara din Constanţa cu o întârziere de mai bine de şapte ore”.
Călătoare: ”E bătaie de joc. Întârziere de la 10 jumătate. Şapte ore până acum”.
Alexandra Marin, reporter Observator: ”Cei care ar trebui să iasă cu o concluzie în urma celor întâmplate astăzi sunt cei de la AGIFER, Agenţia de Investigare Feroviară Română. Tot ei s-au ocupat şi de cazul trenului rămas fără frâne de luna trecută”.
Atunci, erau 100 de călători în trenul groazei. Unul dintre ei ar fi acţionat frâna şi aşa a reuşit să-l oprească. Acum, mecanicul şi şeful de tren au scăpat cu viaţă. Dacă trenurile ar fi fost de călători, putea fi o catastrofă.