ANIMAŢIE. Valentin, mort în accidentul din Bran, după o depăşire riscantă. Iubita de 17 ani şi un cuplu din maşină, în stare critică
Graba spre vacanţă a provocat un accident înfiorător, în care au fost implicaţi patru tineri îndrăgostiţi, în apropiere de Bran. Şoferul maşinii în care erau a încercat o depăşire, dar a ajuns în faţa unei dube care a zdrobit automobilul. Tânărul de 19 ani s-a stins pe loc, iar prietenii lui au fost scoşi cu mare greutate de pompieri din vehicul. Sunt în stare gravă, iar apropiaţii au stat astăzi la coadă să doneze sânge pentru ei, în speranţa că vor putea fi salvaţi.
De Claudiu Loghin la 05.01.2024, 19:36Valentin Liviu Predoană, tatăl uneia dintre victime: Este într-o stare foarte, foarte gravă.
Tânără: Am aflat de pe grupul clasei.
Cuplurile de îndrăgostiţi au plecat de acasă, din Craiova, spre Braşov - voiau să petreacă două nopţi la munte. În apropiere de Bran, şoferul a încercat o depăşire riscantă, într-un loc fără vizibilitate. A reuşit să revină pe banda lui, dar pentru că a tras brusc de volan, maşina a scăpat de sub control. A ajuns pe contrasens, unde s-a izbit violent de o dubă. Nu a existat timp de reacţie. Ambele maşini s-au făcut praf. Îngroziţi, martorii au sunat la 112.
Daniel Zontea, purtător de cuvânt IPJ BV: Pentru una dintre persoane, deşi au fost efectuate manevre medicale, nu s-a mai putut face nimic şi s-a declarat decesul.
- "A fost un şoc". Filmul tragediei din Bran, unde un tânăr de 19 ani a murit. Fără experienţă şi cu viteză...
- Tânărul de 19 ani care a murit în Bran era în vacanță cu iubita și un alt cuplu. Familiile cer disperate...
- Momentul impactului frontal din Braşov, în care un tânăr de 19 ani şi-a pierdut viaţa. Se afla alături de...
Valentin, tânărul de la volan, ar fi împlinit 20 de ani la sfârşitul lunii
Părinţii îl plâng acum pe Valentin, tânărul de la volan, care ar fi împlinit 20 de ani la sfârşitul lunii. Visa să ajungă antreprenor şi studia serios la Universitatea din Craiova. În maşină cu el era iubita lui, de 17 ani, şi un cuplu de prieteni.
Claudiu Loghin, reporter Observator: Cei trei supravieţuitori ai accidentului au ajuns iniţial aici, la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Braşov. Au fost evaluaţi medical şi au ajuns direct în secţia de Terapie Intensivă.
Valentin Liviu Predoană, tatăl uneia dintre victime: Îşi programaseră mai de mult să se ducă două zile la Braşov. Pentru că începe şcoala şi... asta este, s-a întâmplat. Este într-o stare foarte, foarte gravă (n.r. fata lui). Şi nu numai ea. Şi prietenului ei, şi cealaltă fată. Următoarele 72 de ore sunt critice.
Marius Leonte, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Braşov: Rămânem în continuare rezervaţi în prognostic, din păcate. În mod sigur au nevoie de unităţi de sânge.
Peste 100 de oameni au venit să doneze sânge pentru victimele accidentului violent
Zguduiţi de tragedie, prietenii celor trei tineri au lansat un apel de urgenţă pe social media. Peste 100 de oameni au venit să doneze sânge pentru victimele accidentului violent. Centrul de transfuzii şi-a prelungit programul ca să îi primească pe toţi voluntarii.
Tânăr: Sunt prieteni cu noi din oraş.
Reporter: Sunteţi mulţi?
Tânăr: Jumătate de Craiova. Din ce am văzut noi pe reţelele de socializare, toată lumea s-a mobilizat.
Tânără: A fost un şoc destul de mare. Am aflat de pe grupul clasei. Am început să distribuim faptul că au nevoie de sânge.
Şoferul dubei de care s-a izbit maşina în care erau cei patru îndrăgostiţi a scăpat, miraculos, doar câteva zgârieturi, în ciuda impactului brutal.
România are cea mai mare rată a deceselor în accidente rutiere, dublă faţă de media UE
Campaniile de prevenire par fără efect. România are cea mai mare rată a deceselor în accidente rutiere, dublă faţă de media Uniunii Europene. 1.390 de oameni au murit, anul trecut, în peste patru mii de accidente grave.