Antena LIVE
Video

Bebeluș de 7 luni găsit mort, într-o pungă din plastic. Micuțul era aruncat în tufișuri, lângă casa familiei din Dolj

Descoperire macabră, făcută de poliţiştii unei comune din judeţul Dolj. Cadavrul unui bebeluş, de numai 7 luni, a fost găsit aruncat într-o pungă de plastic. Totul a început după ce mama, o adolescentă de 15 ani, i-ar fi spus socrului ei că nu îşi mai găseşte copilul. Bărbatul a anunţat autorităţile care au început imediat verificările.

De la 18.05.2023, 07:51

În cele din urmă, trupul neînsufleţit al celui mic a fost găsit în apropierea casei, într-o zonă cu vegetaţie deasă. Cadavrul a fost dus la morgă, acolo unde, după necropsie, legistii au constatat că moartea a fost patologică și neviolentă. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă, pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.

Bebeluș găsit mort, într-o pungă. Ce spune Poliția Dolj

"În dimineața de 17 mai a.c., ora 05:35, polițiști din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Segarcea au fost sesizați de un bărbat, din comuna Sălcuța, cu privire la faptul că nepotul său, în vârstă de 7 luni, a dispărut din casă. La fața locului s-a deplasat un colectiv de polițiști care au constatat că apelantul locuiește în aceeași casă cu nora sa, o minoră de 15 ani, din județul Mehedinți, care le-a declarat polițiștilor că nu-l mai găsește pe fiul său de 7 luni. Întrucât au existat suspiciuni cu privire la cele declarate de mamă, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Segarcea, Serviciului de Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic, au fost efectuate căutări în proximitatea locuinței, iar, în cursul zilei de 17 mai, cadavrul minorului a fost găsit într-o zonă cu vegetație deasă, fiind pus într-o pungă de plastic. Cadavrul copilului a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei, rezultatul fiind că moartea a fost patologică și neviolentă", a transmis IPJ Dolj.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.

Ți-a plăcut acest articol?

bebelus mort dolj segarcea copil mort
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024