Locuitorii unui sat din Maramureș au oprit, cu mic, cu mare, un TAF cu lemne, iar polițiștii au descoperit că era un transport ilegal (Video)
Mai mulți locuitori din Luhei de Jos, cătun al comunei Poienile de Sub Munte, județul Maramureș, au ieșit în șosea, cu mic, cu mare, pentru a opri un transport de lemne, despre care erau siguri că era ilegal.
De Cristian Ionescu la 04.05.2020, 22:10- Localnicii au oprit un transport ilegal cu lemne
- Polițiștii au descoperit că oamenii aveau dreptate
Oamenii au ieșit pe stradă în fugă, de prin curți și strigând unul la altul, ca să se mobilizeze pentru oprirea utilajului cu lemne.
Localnicii au încercat astfel să oprească un transport ilegal de material lemnos. Vehiculul a fost oprit și imediat la fața locului au intervenit trei echipaje ale Secției Poliției Rurale Leordina. Polițiștii au constatat că șoferul nu avea niciun document de proveniență sau transport al materialului lemnos.
Șase metri cubi de buștean au fost confiscați de polițiști, care vor reveni la fața locului pentru a identifica și locul de unde au fost tăiați arborii.
De asemenea, localnicii spun că nu este singura dată când văd camioane cu lemne coborând din munte, în zona respectivă.
Din primele informații, localnicii nu au fost amendați pentru că au ieșit pe stradă în număr atât de mare fără declarațiile pe proprie răspundere.
Citește și: