Antena LIVE

Curs valutar

Video

Curg reclamațiile pe numele lui Marius Pieleanu. Reacția Mihaelei Miroiu, profesoara acuzată că știa despre abuzuri: "A negat complet"

După cinci zile de mărturii şocante şi zeci de sesizări la parchet, conducerea Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA vine cu primele explicaţii în scandalul sexual în care sunt implicați doi renumiți profesori. Colegii lor recunosc acum că le-au ajuns la urechi afirmaţii sexiste si rasiste ale profesorului Alfred Bulai. Iar despre hărţuirile sexuale ar fi fost doar zvonuri, nu şi plângeri oficiale. Acesta ar fi motivul pentru care nu s-au luat niciun fel de măsuri. Potrivit surselor Observator, tot mai multe tinere îl reclamă şi pe profesorul Marius Pieleanu

De la 02.08.2024, 19:19
WhatsApp
Vezi și:

"În anul doi, repetând practica, am ajuns şi eu cu tricoul jos şi cu chiloţii jos"; "Mi-am dat jos tricoul moment în care el mi-a zis dezbracă te de tot"; "Doi colegi, o fată şi un băiat au trebuit să joace în scenă în care ei au făcut sex"; "Pieleanu o făcea pe faţă, urât de tot. Le cerea numerele de telefon ale colegelor care erau foarte frumoase".

Sunt mărturiile care au zguduit din temelii una dintre cele mai mari universităţi din România. Peste douăzeci de foste studente ale Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative au făcut sesizări la parchet în care reclamă că au fost hărţuite sexual de doi renumiţi sociologi din România: Alfred Bulai şi Marius Pieleanu, care le au fost profesori.

Reacția Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA

La cinci zile de la izbucnirea scandalului, conducerea SNSPA vorbeşte pentru prima dată public despre acuzaţii şi pune reacţia întârziată pe seama faptului că sunt anchete în desfăşurare. Într-un comunicat adresat studenților se spune negru pe alb că mulți dintre profesori stiau despre afirmații sexiste, rasiste și homofobe ale lui Alfred Bulai. În rest, mai spun reprezetanții instituției, au fost doar zvonuri, nu și plângeri oficiale.

Pe acelaşi subiect

Culmea este că afirmaţiile sexiste, rasiste și homofobe ar fi avut loc într-un mediu unde tinerii învață printre altele chiar despre studii de gen și lupta cu discrimarea. Abia acum însă Comisia de etică le promite studenților crearea unei strategii de combatere a oricărei forme de abuz sau hărţuire.

Ce spune Mihaela Miroiu, profesoara acuzată că știa despre abuzuri

Între timp, şi Mihaela Miroiu a revenit public cu explicaţii după ce a şters postarea în care o studentă o acuza că ştia de abuzuri şi nu a făcut nimic: "Am venit şi v-am spus, tremurând, cum Pieleanu îmi face avansuri de câteva luni şi cum risc să nu pot intra la examenul de licenţă din cauza lui. Şi asta pentru că i-am refuzat avansurile. Mi-aţi cerut răgaz să vorbiţi cu el, apoi mi-aţi spus că trebuie să merg să rezolv asta între patru ochi. Aţi ştiut!", a declarat fosta studentă.

"Da, îmi amintesc asta. Nu exista legal nicio prevedere despre hărțuire în România. Nu aveam cod și comisie de etică la acea vreme. Ne descurcam în context cu astfel de cazuri. Claudia spune că am spus că vorbesc cu cel acuzat. Am vorbit. A negat complet. Dar spune în mod fals că i-aș fi cerut să meargă singură la cel acuzat, pentru o discuție între patru ochi", a declarat Mihaela Miroiu.

Alfred Bulai, suspendat. Marius Pieleanu și-a dat demisia temporar

Alfred Bulai a fost suspendat din toate funcţiile şi a depus cerere de pensionare. Profesorul Marius Pieleanu a anunţat că, temporar, va înceta colaborarea cu SNSPA. "Întâi voi vorbi în faţa colegilor mei de la comisia de etică aşa cum mi se pare normal", a declarat profesorul Alfred Bulai. "Sunt nevinovat întotdeauna, în general, pentru că ştiu că nu am făcut nimic rău", a răspuns și Marius Pieleanu.

"Acolo unde justiţia a făcut legi, infractorul a creat portiţe pentru a eluda braţul legii. De vreme ce este legal înseamnă că nu este interzis, şi dacă nu e interzis înseamnă că e corect ceea ce îmi spune să fac. Prădătorii sexuali ştiu să speculeze vagalităţile regulilor şi ale legilor", explică Gabriel Diaconu, psihiatru. "Încurajez orice victimă a oricărui abuz să meargă mai departe să facă sesizări indiferent de numele, vârsta, funcţia sau statutul abuzatorului", a declarat Alina Gorghiu, ministrul Justiției.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 mailul este în continuare deschis. Anchetatorii îndeamnă victimele să transmită sesizări, chiar şi anonime.

Cristina Filip

Cred că profesia asta m-a ales pe mine înainte să o aleg eu pe ea. Nu întâmplător. ...

alfred bulai profesor snspa abuz sexual marius pieleanu
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025