Furt la Teatrul Bulandra: Trei femei sunt acuzate că au delapidat instituţia cu 4 milioane de lei. Printre acestea, se afla şi contabila şefă
Teatrul Bulandra se află în mijlocul unui scandal uriaş. Contabila şefă e acuzată că a furat din casieria instituției suma de aproximativ 4 milioane de lei. Alte două colege ale femeii sunt cercetate în acelaşi dosar. Audierile au loc chiar în aceste momente.
De Ana Grigore la 09.10.2024, 17:34Trei femei sunt cercetate pentru delapidare după ce şi-ar fi însuşit din casieria Teatrului Municipal "Lucia Sturdza-Bulandra" suma de aproximativ 4.000.000 de lei, potrivit unor surse judiciare.
Delapidare la Teatrul Bulandra
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 5 au pus în executare, miercuri, trei mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, informează un comunicat al DGPMB.
Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie 2018 - august 2019, trei femei, în vârstă de 50, 53, respectiv 67 de ani, două dintre ele având calitatea de angajaţi ai unei instituţii publice, şi-ar fi însuşit din casieria instituţiei suma de aproximativ 4.000.000 de lei, în baza a zece registre de casă prin care s-ar fi dispus efectuarea a 160 de plăţi în numerar către 33 de colaboratori, în calitate de beneficiari ai veniturilor din drepturi de autor, fără ca aceste persoane să aibă încheiate contracte cu respectiva instituţie şi fără ca aceştia să primească efectiv respectivele sume de bani, ori au primit sume considerabil mai mici decât cele menţionate în statele de plată.
- Primarul unei comune din Prahova ar fi plătit 2 milioane de lei din bani publici unor firme care îi aparţineau....
- Începe procesul în care Costel Alexe este acuzat că a luat mită 22 de tone de tablă. Sunt judecaţi 2 fraţi ai...
- Fraudă masivă în Ucraina. SBU: Oficiali din Apărare au furat 40 de milioane de dolari de la achiziţia de obuze....
Miercuri au fost puse în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti. Persoanele în cauză au fost depistate şi urmează să fie conduse la audieri, urmând ca, ulterior, să fie dispuse măsurile legale.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. "Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave", arată sursa citată.