Haos în vămi, românii au răbufnit din cauza cozilor kilometrice. Unii au aflat abia la graniță că intră în carantină
E haos în vămi! Românii care se întorc acasă de sărbători aşteaptă ore întregi să intre în ţară. Cozile de maşini s-au întins şi pe zece kilometri. Nervoşi, oamenii au răbufnit apăsând cu putere pe claxoane sau au pus de-un protest spontan. Pe lângă numărul mare de români care se întorc în aceste zile acasă, şi controlul epidemiologic blochează traficul. Unii au aflat abia la graniţă că îşi vor petrece concediul în carantină.
De Iulia Pop la 18.12.2021, 19:33Iulia Pop, reporter Observator: O mare de maşini întinsă pe mai bine de zece kilometri. Aşa arată intrarea în România pe la punctul de trecere al frontierei Nădlac doi. După 4-5 ore de stat în maşini, doar claxonând oamenii îşi mai eliberează din frustrările acumulate.
La ajungerea în vamă, unii erau pe drum chiar şi de 12 ore. Iar aici au dat peste cozi interminabile şi haos.
Femeie: După un an de zile de muncă venim acasă la familie, la copii, să aducem bani şi uitaţi, nu avem unde să ne facem necesităţile. Uitaţi câtă lume vine, au fost la muncă, nu au fost la furat.
Români stresați că le expiră testele PCR din cauza aglomerației din vămi
- Reguli diferite la intrarea în România pentru vaccinați și nevaccinați. Cine intră în carantină timp de 2...
- ''Să ne daţi banii pe benzină!'' Nervi şi cozi uriaşe la Vama Nădlac. Veniţi de la mii de kilometri, oamenii...
- Românii care vor petrece sărbătorile în carantină, dacă aleg să vină acasă. "N-am furat, ca să intru la...
Pentru cei nevaccinaţi, dar cu test, orele pierdute în vamă au venit şi cu stresul că le expiră testele de COVID.
Bărbat: E 77 de euro un test şi stăm aici în vamă şi ne expiră testele. Venim din Italia până aici facem 12 ore şi stăm cinci ore în 500 de metri, nu e posibil aşa ceva.
Tânăr: Aici să ne plăteacă ei testul, că al nostru expiră.
Românii care se întorc din statele UE şi sunt vaccinaţi sau au dovada că au trecut prin boală în ultimele şase luni scapă de carantină. În schimb, dacă nu sunt vaccinaţi, dacă nu au trecut prin boală şi nici nu au test negativ făcut cu 48 de ore înainte şi vin din zona verde sau galbenă, stau în carantină două săptămâni. Iar pentru cei care vin din zona roşie, nici testul nu îi scapă de carantină.
Horea Timiş, DSP Arad: Din ţări roşii avem o infuzie foarte mare de nevaccinaţi, din calculele noastre între 50 şi 70 la sută din cei care intră în ţară sunt carantinaţi.
Dacă mulţi ştiau ce-i aşteaptă, unii au aflat că intră în carantină abia când au ajuns în vamă
Bărbat: De 12 ani nu am făcut Crăciunul în România, acum am început la o firmă în România ca să fac Crăciunul acasă şi mă bagă în carantină.
În Vama Urziceni, cozile s-au întins pe şapte kilometri. După ore întregi de nemişcare, oamenii au răbufnit. S-au dat jos din maşini şi le-au cerut socoteală şi poliţiştilor maghiari şi celor români. Sute de mii de români vin acasă de sărbători. Numai în ultimele 24 de ore traficul la graniţă a crescut cu 50 la sută.
Reguli de intrare în România
Vaccinaţi şi trecuţi prin boală:
- Dovada vaccinării
- Dovada trecerii prin boală
Nevaccinaţii:
- Test negativ
- Carantină 10 zile
- Carantină 14 zile pentru cei care vin fără test