Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reguli diferite la intrarea în România pentru vaccinați și nevaccinați. Cine intră în carantină timp de 2 săptămâni

Pandemia aruncă în aer planurile de vacanţă cu doar o săptămână înainte de Crăciun. România este verde, în rest, aproape toată Europa este roşie, din cauza numărului mare de infectări. Aşa că oriunde mergeţi în vacanţă în Europa aveţi nevoie de certificatul de vaccinare sau de un test negativ, uneori de ambele, cum este cazul Austriei sau Italiei. Ce alte reguli mai trebuie să respectăm ne explică Mihai Jurca.  

de Redactia Observator

la 17.12.2021 , 20:55

Cu doar o săptămână înainte de Crăciun, focarele de coronavirus au înroşit harta Europei. Aproape toate statele sunt roşii. Doar patru sunt pe lista galbenă şi patru verzi. România este una dintre ele, alături de Albania, Kosovo şi Vatican. Trebuie spus că în urmă cu mai puţin de două luni, noi eram cel mai roşu punct de pe hartă. Acum, rata de infectare la noi este de doar 0,72 la mia de locuitori, de 10 ori mai mică decât în multe state europene.

Cei care vor să vină în România de sărbători trebuie să respecte următoarele reguli

  • Intră fără restricţii cei vaccinaţi şi trecuţi prin boală, din orice ţară ar veni, fie ea şi roşie.
  • În schimb, cei nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală, sosiţi dintr-o ţară roşie, stau în carantină 10 zile, chiar dacă au dovada unui test negativ.
  • Cei fără test intră în carantină 2 săptămâni.  
Vezi și

Să vedem ce se întâmplă dacă vreţi să vă petreceţi vacanţa într-un dintre ţările aflate pe lista roşie. În Austria, de exemplu, o destinaţie populară de sărbători aveţi nevoie de: 

Pe acelaşi subiect
  • Dovada vaccinării, nu mai veche de 9 luni 
  • Test PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore 
  • Dovada trecerii prin boală în ultime 180 de zile.  

Ce se întâmplă cu românii care nu au documentele necesare la intrarea în țară

Dacă nu puteți prezenta niciunul dintre aceste documente, vi se cere să faceți un test PCR în termen de 24 de ore de la intrarea în ţară. Dacă sunteţi negativ, nu veţi sta în carantină, dar fără certificat de vaccinare sau dovada trecerii prin boală nu veţi intra, de exemplu, în restaurante sau la târgurile de Crăciun. 

Țările din Uniunea Europeană și Marea Britanie au propriile condiții

În Italia, pe lângă dovada vaccinării sau a trecerii prin boală, aveţi nevoie şi de un test negativ, PCR sau antigen, indiferent dacă sunteţi vaccinat sau nu. Călătorii trebuie să aibă, de asemenea și formularul digital european de localizare al pasagerilor. Important! Cei care nu sunt vaccinați, pe lângă test, trebuie să respecte o carantină de cinci zile.  

În Spania, puteţi intra cu certificatul verde. Nu au nevoie de certificat verde copiii care au sub 12 ani. 

Certificatul verde este suficient şi pentru a petrece Sărbătorile de Iarnă în Franţa. De la regulă sunt exceptaţi copiii sub 12 ani.  

În schimb, cei din Marea Britanie sunt extrem de stricţi. Chiar şi cei vaccinaţi, au nevoie de 2 teste negative pentru coronavirus, unul făcut cu 48 de ore înainte de a călători şi dovada rezervării unui test de tip PCR, care urmează să fie efectuat a doua zi de la sosire. Nevaccinaţii au nevoie de 3 teste negative, unul la plecare şi două la destinaţie în a doua şi a opta zi. Oricum, nevaccinaţii vor sta 10 zile în carantină. 

Reguli de intrare în Austria 

- Certificat de vaccinare

- Test PCR 

- Dovada trecerii prin boală în ultimele 180 de zile  

- Excepţii: copiii sub 6 ani

Reguli de intrare în Italia

- Certificat verde european 

- Test PCR sau antigen 

- Formular digital de localizare a pasagerilor 

- Excepţii: copiii sub 6 ani 

Reguli de intrare în Spania

- Certificat verde european 

- Excepţii: copiii sub 12 ani 

- Formular electronic privind starea de sănătate 

Reguli de intrare în Franța

- Certificatul verde european

- Excepţii: copii sub 12 ani 

Reguli de intrare în Marea Britanie 

Vaccinaţi: 

- Dovada vaccinării 

- Test PCR

- Dovada rezervării unui test PCR 

- Completarea formularului Passenger locator form

Nevaccinaţi:

- Test PCR sau antigen 

- Cod de rezervare a două teste PCR

- Completarea formularului Passenger locator form

- Carantină 10 zile 

Reguli de intrare în România

Vaccinaţi şi trecuţi prin boală:

- Dovada vaccinării 

- Dovada trecerii prin boală 

Nevaccinaţii:

- Test negativ

- Carantină 10 zile 

- Carantină 14 zile pentru cei care vin fără test 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Sănătate » Reguli diferite la intrarea în România pentru vaccinați și nevaccinați. Cine intră în carantină timp de 2 săptămâni