La Secţia 3 din Bucureşti, rozătoarele umblă după bunul plac şi tavanul a căzut: ''Avem prezenţa cel puţin a unui şobolan''
Plouă cu moloz într-o secţie de poliţie din Bucureşti, chiar în centrul oraşului. Tavanul unei clădiri vechi de 80 de ani a cedat miercuri, iar bucăţile de tencuială au căzut pe birourile poliţiştilor. Norocul agenţilor a fost ca erau pe teren şi camera era goală. Pe hârtie, clădirea e în proces de reabilitare. În viaţa reală, e un drum nesfârşit al aprobărilor şi avizelor de la diverse instituţii, fără vreun termen clar de finalizare.
De Andre Rotaru la 02.09.2021, 20:14O masă acoperită de bucăţi mari de moloz, echipamente distruse şi o gaură imensă în tavan. Aşa arată unul dintre birourile poliţiştilor de la secţia 3 din Bucureşti. Clădirea veche de 80 de ani a cedat pur şi simplu. În momentul în care tavanul s-a prăbuşit poliţiştii care lucrau în acel birou erau pe teren. Îi verificau pe cei arestaţi la domiciliu. Aşa se face că nimeni nu a fost rănit în urma incidentului.
''Probleme sunt peste tot în secţie. Şi în interior şi în exterior. Faţada stă să cadă... de fapt, cade. Bucăţi din tencuială cad permanent, au avariat şi o autospecială.''
Cosmin Andreica, sindicatul Europol: Nu este primul incident care se întâmplă la secţia 3, cu toate că este o clădire care aparţine poliţiei capitalei este un dezinteres total pentru renovarea acelei unităţi de poliţie.
Rozătoarele umblă după bunul plac
- Tavanul unei secţii de Poliţie din centrul Capitalei s-a prăbuşit. "Domnule ministru, raportăm: Ne cade tavanul...
- Topul Fii Observator. Tavan prăbuşit într-o sală de clasă din județul Giurgiu, deși școala abia fusese...
- Incident periculos la metrou. O bucată de tablă din tavan a căzut pe linia de metrou și a făcut scurtcircuit,...
Şi de parcă asta nu era suficient, poliţiştii adună problemele în clădire mai ceva ca dosarele.
''Din păcate rozătoare, şobolani. Avem prezenţa cel puţin a unui şobolan. Mirosul de igrasie persistent, mucegai şi alte, şi alte...''
Clădirea secţiei 3 nu e singura care stă să cadă în capul oamenilor.
Cosmin Andreica, sindicatul Europol: Vorbim despre clădiri care au fost expertizate şi sunt cu risc seismic, clădiri care nu au apă curentă.
Poliţia Capitalei a anunţat în această dimineaţă că este în căutarea unui alt imobil pe care să îl închirieze şi în care să îi mute pe poliţiştii secţiei 3, cel puţin până când lucrările la vechea clădire vor fi finalizate.
Oficial, sediul secţiei 3 este în curs de modernizare. Doar că parcursul este o cursă cu obstacole birocratice. Anul trecut, s-au făcut studiile de fezabilitate şi expertiza tehnică. Pentru că e o clădire veche, în ianuarie 2021 s-au depus acte pentru un aviz la Direcţia de Cultură a Capitalei. De aici, trei luni mai târziu, s-a cerut un nou studiu, istoric de data asta. Rezultatele acestuia au fost depuse iar acum este aşteptat un nou aviz. Abia apoi poate începe licitaţia pentru firma care va face proiectul. Cât va mai dura, nu ştie nimeni să spună.