Antena LIVE

Curs valutar

Video

"Minunea" de pe calea ferată din România: un tren chinezesc a atins 176 de kilometri pe oră, pe un tronson modernizat

Viteză ameţitoare pe căile ferate de la noi din ţară. Ieri au fost facute teste pe un tronson dintre judeţele Mureş şi Alba, iar viteza maximă atinsă a depăşit 170 de kilometri pe oră. Performanţa îi aparţine primului tren electric chinezesc de la noi din ţară, pe o rută complet modernizată. 

De la 29.10.2024, 20:42
WhatsApp
Vezi și:

176,7 kilometri pe oră. A fost viteza maximă atinsă de un tren la noi în ţară, care a circulat, în probe, între Sighişoara şi staţia Coșlariu. O viteză de aproape patru ori mai mare faţă de cea medie din România. Garnitura nu a avut însă călători, fiind vorba doar de un test.

Trenul care a atins viteza de 176 de km pe oră este de producție chinezească, dar aparține unui operator privat din țara noastră. Este echipat cu două sisteme de semnalizare independente care se schimbă automat în funcție de semnalizările de la sol și echipat cu cele mai recente standarde în ceea ce priveşte coliziunea cu un alt vehicul. 

Trenul a parcurs 11 kilometri în doar 4 minute

Asta înseamnă că trenul, ajuns în ţară în această primăvară, este capabil să detecteze singur semnalizările de pe calea ferată la o viteză ameţitoare. Pe o porțiune dreaptă de pe traseu, spre exemplu, distanţa de 11 kilometri a fost străbătută în doar 4 minute. 

Pe acelaşi subiect

Tonsonul pe care au fost realizate probele are 98 de km lungime și a fost străbătut în mai puțin de 45 de minute. Este modernizat total încă din 2019, fiind reabilitate din temelii 240 de poduri, pasaje și podețe. De asemenea, terasementul și liniile de contact au fost înlocuite, iar toate stațiile de pe traseu, indiferent de mărimea lor, au fost reamenajate. 

"Cu acest prilej am testat practic şi infrastructura feroviară care a fost modernizată în ultimii ani. 

Dar viteza poate fi dezvoltată. Se poate merge până la 200", a declarat Ioan Pintea, directorul Regionala CFR Brașov.

Pentru a permite acest test, a fost nevoie ca CFR, proprietarul căii ferate, să emită o autorizaţie specială, având în vedere că viteza maximă de circulaţie din ţara noastra este de 160 de kilometri pe oră. 

"Operatorul de transport feroviar a avut acordul CFR SA pentru efectuara testelor şi încercărilor cu 175 km/h. Se limitează la viteza maximă permisă de către linie, chiar dacă trenul poate dezvolta o viteză mai mare", a explicat Petru Bogdan, director general ASFR.

Doar 530 de kilometri de cale ferată de mare viteză, în România

În prezent, doar pe 530 de kilometri din totalul de 10.000 de cale ferată se poate circula, teoretic, cu o viteză de 160 de kilometri pe oră. În realitate, viteza medie a trenurilor din ţara noastră este de doar 45 de kilometri pe oră. 

Jumătate dintre vagoanele și locomotivele din ţară ar trebui casate, iar 85% dintre linii reabilitate. Anul trecut, trenurile CFR au acumulat în doar 8 luni de zile, aproape 4 ani de întârzieri. În Franţa şi Germania, viteza medie a trenurilor este în jur de 300 de km/h. 

Alex Prunean

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent. ...

tren romania cfr calatori
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
De ce nu ar trebui să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit, dimineața
spotmedia.ro
Publicat 19.11.2024
Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza pentru zilele alegerilor 2024. Cum...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2024. Ce tradiții, obiceiuri și...
A1
Publicat 20.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului...
Redacţia.ro
Publicat 20.11.2024
Unde s-ar fi ascuns milionarul Dorel Tamaș, care a scăpat prin prescriere. El a...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024