Antena LIVE

Curs valutar

Numărul apelurilor la 112, prin care a fost semnalată prezența urșilor, a crescut de peste 4 ori în ultimii 5 ani. 7 mii de apeluri doar în 2023

Ministrul Mediului cere acum împuşcarea urşilor imediat ce animalele se apropie de o localitate. În acest context, premierul a cerut o sesiune extraordinară în Parlament pentru legea care va permite eutanasierea sau împuşcarea urşilor din zonele cu risc foarte mare. Vorbim practic de un caz care a îngrozit o ţară întreagă, mai ales că s-a întâmplat pe unul dintre cele mai populare trasee montane de pe Valea Prahovei. Pe de altă parte ştim deja că alertele care anunţă urși care coboară în localități au devenit tot mai frecvente în ultimii ani. Doar anul trecut au fost peste 7 mii de apeluri la 112. 

De la 17.07.2024, 15:38

Cu siguranţă şi oamenii care locuiesc în localităţile afectate de această problema aşteaptă soluţii concrete şi asta nu de ieri, de azi, de ani de zile. Am stat de vorbă cu oameni care cunosc comportamentul urşilor, temperamentul lor, situaţiile în care aceştia pot deveni agresivi şi cu toţii au spus că sunt câteva lucruri certe.

STS prezintă, miercuri, într-un grafic ”evoluţia din ultimii 5 ani a apelurilor la 112 care au semnalat prezenţa urşilor, inclusiv posibile atacuri ale acestora, centralizată la nivelul Serviciului de urgenţă 112”. Datele transmise arată astfel:

Ce recomandă salvamontiştii atunci când ne întâlnim cu ursul

Pe acelaşi subiect

În primul numărul urşilor a crescut foarte mult în special în zonele de pădure din centrul ţării, judeţele Braşov, Covasna, Harghita sau Prahova. În al doilea rând, în mod normal spun şi salvatorii montani şi pădurarii urşii nu atatâ în mod normal dacă nu au comportamentul modificat de anumite interacţiuni cu omul, sau de cauze medicale. Ce putem să facem să ne protejăm este în primul rând atunci când mergem în excursie într-o zonă de pădure să facem zgomot foarte puternic, un clopoţel sau un fluier ataşat, spre de altă parte există spray-urile cu piper, spray-uri de mare putere care pot fi utile, spun salvamontiştii, în cazul întâlnirilor de aproape cu ursul.

Sunt puţine modalităţi în lipsa cadrului legislativ adecvat să ne ferim de atacuri ale animalelor cu comportamentul modificat, nu numai cazul tragic de pe Valea Jepilor Mici din Masivul Bucegi, ci şi multele atacuri înregistrate. Cel mai important spun salvatorii montani, nu mergem niciodată pe munte singuri, facem zgomot şi purtăm un spray cu piper pentru orice eventualitate.

Reamintim că în urma cu două zile o tânăra de 19 ani, mare iubitoare a muntelui, a fost atacă de un urs pe traseu. Sălbăticiunea a ieşit dintre copaci şi a prins-o pe fată de picior. În încercarea de a se elibera din colţii animalului, atât ea, cât şi ursul s-au prăbuşit într-o prăpastie de 120 de metri adâncime. 

Claudiu Loghin

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune. ...

urs salvamont munte
Întrebarea zilei
Aţi putea să vă îndepliniţi sarcinile de serviciu într-un interval de lucru mai scurt?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Acesta este “Drumul binelui” din România. Locul fascinant, inclus în...
Fanatik.ro
Publicat 16.09.2024
Hyperloop, sistemul de transport care promite viteze de 700 km/h. Test efectuat cu...
spotmedia.ro
Publicat 11.09.2024
Cum sunt influențate ZODIILE de sezonul ECLIPSELOR 2024. Transformări în plan...
Gandul
Publicat 16.09.2024
Cine-i vinovat de inundațiile din sudul Moldovei. Autoritățile și localnicii...
Adevărul
Publicat 16.09.2024
E scandal între ispita Mădălina și Dani Ungureanu de la Insula Iubirii. Ce...
A1
Publicat 15.09.2024
Horoscopul zilei de 17 septembrie 2024. Balanțele se simt iubite. Află ce se...
CaTine
Publicat 16.09.2024
Cristina Irimie, profesoara ucisă în atacul armat de la un liceu din SUA, a fost...
spynews.ro
Publicat 16.09.2024
Soția regretatului Gigi Mulțescu dă vina pe vaccinul anti-COVID pentru...
GSP
Publicat 16.09.2024
Imagini inexplicabile surprinse în timpul nopții, la ora 00:31, într-o...
Click.ro
Publicat 16.09.2024
Fenomenul astronomic care va schimba cerul. Ce se va întâmpla pe 17 septembrie
Useit
Publicat 16.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
De ce nu poate fi înmormântat Gigi Mulțescu în locul unde și-ar fi dorit...
Redacţia.ro
Publicat 16.09.2024
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme...
libertatea.ro
Publicat 16.09.2024
Lady Gaga le-a răspuns celor care i-au spus că „nu va fi niciodată...
ZU
Publicat 16.09.2024
Aluat fraged pe bază de iaurt. Rețeta de care ai nevoie atunci când vrei să...
Hello taste
Publicat 15.09.2024
Epilepsia la copii: cauze, tipuri și tratament
Deparinti
Publicat 16.09.2024
Locuințe noi în București. Când s-ar putea termina blocajul din...
ziare.com
Publicat 16.09.2024
Thalía a participat în cadrul premiilor MTV VMA. Diva a purtat o rochie...
Happy
Publicat 16.09.2024
Alimente care previn constipația. Metode naturale de tratament pentru această...
Medicool
Publicat 16.09.2024
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce...
orangesport.ro
Publicat 13.09.2024