Antena LIVE
Video

Poliţistul mort la Cisnădie, condus de colegi pe ultimul drum. Radu a fost lovit cu maşina în timp ce dirija traficul şi s-a stins după două săptămâni de agonie

Un polițist local a fost lovit de un șofer, cu mașina, și târât câțiva metri. Totul s-a întâmplat în piața Centrală, într-un loc aglomerat. După incident, șoferul a fugit de acolo dar a fost găsit de polițiști câteva ore mai tarziu. Polițistul este acum internat cu mai multe leziuni, iar barbatul cercetat penal.

De la 01.03.2024, 11:00

Scenele şocante s-au petrecut în toiul zilei, chiar în piaţa centrală din Galaţi. 

Adrian Obreja reporter Observator: Poliţistul local era în această zonă şi se asigura să nu fie parcate pe locurile nepermise, exact cum fac şi colegii lui acum. Atunci a fost momentul când acel sofer l-a luat pe capotă şi l-a târât cativa metri. 

Poliţist local: L-ar fi întrebat să îl legitimeze şi el a refuzat. A tras de volan şi l-ar fi luat cu intenţie. 

Şoferii își pierd răbdarea și-și varsă nervii pe polițiștii locali

Pe acelaşi subiect

Zona este predispusă accidentelor şi asta din vina locurilor de parcare, care sunt insuficiente. Şoferii își pierd răbdarea și-și varsă nervii pe polițiștii locali. În urma accidentului, poliţistul de 49 de ani este acum internat în spital. Din fericire, rănile nu-i pun în pericol viaţa. 

Dr Ionuț Băneșanu, Spitalul Judeţean Galați: Rămâne în continuare internat pe secţia de neurochirurgie pentru leziuni la nivelul coloanei vertebrale. 

Șoferul de 40 de ani, a fugit de la locul accidentului. A fost identificat și chemat la secție de polițiști. Acum este cercetat penal de procurori.

Cătălin Constantinescu, IPJ Galaţi: Vătămare corporală din culpă, infracţiunea de părăsirea locului accidentului şi de asemenea comiterea infracţiunii de ultraj. 

Poliţistul spulberat la Cisnădie în timp ce dirija traficul, condus pe ultimul drum

Un caz asemănător, însă cu un final tragic s-a petrecut în localitatea Cisnădie din Sibiu când un agent de poliţie a fost lovit cu mașina în timp ce dirija traficul. A fost dus de urgență la spital, dar s-a stins din viaţă după două săptămâni de la accident.

Ieri, colegi din toată țara, rude, prieteni şi cunoscuţi l-au condus pe ultimul drum pe tânărul poliţist.

În urmă cu nici o săptămână, un alt caz s-ar fi putut transforma într-o tragedie.

Un poliţist din Capitală a fost lovit intenţionat de un şofer băut şi drogat. Ca printr-o minune, acesta a scăpat cu leziuni uşoare. 

Ți-a plăcut acest articol?

politist accident galati cisnadie inmormantat politist local
Întrebarea zilei
În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Las copilul cu rudele

Îl înscriu la grădiniţă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Scapi de muște fără bătăi de cap, cu această soluție simplă. Oricine o...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Orașul din România cu parc de 20 de milioane de euro. Va avea lac, debarcader...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Zodiile cu NOROC uriaș în vara anului 2024. Nimic nu va fi imposibil!
Gandul
Publicat 08.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 9 mai 2024. Leii construiesc relații noi. Află ce se...
CaTine
Publicat 08.05.2024
Cine sunt Elian Miță și Marius Ghiță, cofetarii care fac furori pe TikTok cu...
spynews.ro
Publicat 08.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Supermarketul care oferă un leu pe orice sticlă reciclată, în loc de 50 de...
Click.ro
Publicat 08.05.2024
Una dintre „cele mai mari înșelătorii online” din lume a afectat...
Useit
Publicat 08.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Nicki Minaj a arătat uimitor la Met Gala 2024. Cântăreața a purtat o rochie...
ZU
Publicat 08.05.2024
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Hello taste
Publicat 08.05.2024
Pielea uscată la copiii mici: sfaturi pentru îngrijire
Deparinti
Publicat 08.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Ce scrie presa turcă despre sezonul doi al serialul ”Golden Boy. Dragoste...
Happy
Publicat 08.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024