Predoiu vrea o "resetare completă" a MAI după tragedia de la 2 Mai. Şeful IPJ Constanţa şi-a dat demisia. Instituţia va fi schimbată din temelii, promite ministrul
Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu a declarat luni că în Constanţa bătălia cu criminalitatea a fost pierdută în ultimii 5-10 ani şi că va propune reorganizarea IPJ Constanţa. Până la finalizarea acestui proces, va exista o conducere interimară, informează news.ro.
De Redactia Observator la 28.08.2023, 20:23Predoiu a declarat că noua structură din cadrul IPJ Constanţa va fi condusă de Mădălina Vlangăr. “O nouă echipă managerială va gestiona activitatea curentă şi va fi condusă de doamna comisar şef Mădălina Vlangăr, actual director la Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, ofiţer cu experienţă în cooperarea poliţienească internaţională, care a ocupat inclusiv poziţii de ataşat de afaceri interne, fost şef de brigadă de combatere a criminalităţii”, a transmis Predoiu.
Tragedia de 2 Mai poate duce la o "resetare" a Poliţiei Române
"Raportul propune următoarele măsuri. Declanşarea cercetării prealabile pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege faţă de inspectorul şef de poliţie judeţeană Constanţa. Inspectorul general al IGPR va analiza şi dispune cu privire la declanşarea cercetării prealabile pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege pentru mai mulţi lucrători de poliţie, un comisar şef de poliţie, adjunct al şefului IPJ Constanţa, un comisar şef de poliţie, şeful Serviciului Rutier din IPJ Constanţa, comisar de poliţie – şeful Poliţiei Mangalia, agent de poliţie – operator 112”, a afirmat Predoiu.
Ministrul Afacerilor Interne a mai precizat că inspectorul şef Constantin Adrian Glugă şi-a înaintat raportul pentru eliberarea din funcţie. “Voi sesiza comisiile de disciplină cu raportul şi îl voi transmite Parchetului”, a completat Predoiu. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunţat luni că intenţionează să militarizeze toate instituţiile de învăţământ ale MAI şi să regândească Agenţiei Naţionale Antidrog, raportat la evoluţia consumului de droguri în România.
- SURSE: Şoferul drogat Vlad Pascu, în sevraj în spatele gratiilor. Se plânge că se simte rău şi e agresiv verbal
- Rezultatele raportului INML în cazul lui Vlad Pascu. Şoferul criminal luase 6 droguri în noaptea în care a lovit...
- Gest simbolic pentru un destin frânt. Părinţii Robertei au plantat un măr în locul în care fiica lor a fost...
Ministrul de Interne a anunţat reorganizarea unităţilor de învăţământ ale MAI, Academia de Poliţie şi a şcolii de agenţi de poliţie a Poliţiei Române, Poliţia de Frontieră, Jandarmerie, centrele de pregătire şi aplicarea statutului cadrelor militare la nivelul tuturor acestor instituţii de învăţământ.
”În concret, intenţionez să militarizăm toate instituţiile de învăţământ ale MAI”, a spus Predoiu. Ministrul a mai anunţat şi regândirea Agenţiei Naţionale Antidrog, raportat la evoluţia consumului de droguri în România. ”Trebuie făcut acest lucru cu cei mai buni specialişti, îi vom coopta, ne vom uita să vedem ce s-a stabilit în urmă cu ani de zile în legătură cu atribuţii, structuri, mai corespunde cu ce se întâmplă în teren”, a explicat el.