Profesorul de la liceul Sf. Sava, care a încercat să se sinucidă după acuzaţiile de viol, e în comă. Ar fi înghiţit 100 de pastile
Profesorul de la Colegiul Național "Sfântul Sava", acuzat că a violat doi elevi minori, a încercat să se sinucidă noaptea trecută în apartamentul în care acesta locuia. Un apropiat al bărbatului este cel care l-a găsit inconștient și a sunat la 112 pentru a cere ajutor. Medicii au reuşit să-l salveze, dar se află acum în comă.
De Eduard Marin la 31.07.2024, 12:02Profesorul de la Colegiul Sfântul Sava a recurs la gestul necugetat in jurul orei 21:30. Conform surselor Observator acesta ar fi incercat să se sinucidă înghiţind o cantitate foarte mare de pastile. Bărbatul a fost găsit inconştient în apartamentul în care locuia de către un apropiat, care a sunat imediat la 112. Din primele informaţii, bărbatul de 51 de ani ar fi înghiţit mai multe pastile, în jur de 100 de pastile, antibiotice şi medicamente pentru tulburări psihice.
Medicii l-au găsit în stare critică şi au făcut eforturi uriaşe pentru a-l menţine în viaţă. Conform surselor Observator, bărbatul se află acum în comă.
Profesorul, acuzat de viol şi agresiune sexuală
Profesorul este anchetat sub control judiciar pentru viol şi agresiune sexuală faţă de doi dintre elevii săi. A negat însă orice acuzaţie în faţa instanţei. "Nu-mi explic. Nu-mi explic. Eu sunt pus sub control judiciar, nu aş vrea să încalc niciun fel de... Sunt convins de faptul că, spre binele meu, este ok să vorbesc în faţa instanţei".
- EXCLUSIV. Prima reacţie a profesorului de la Colegiul "Sfântul Sava", acuzat că a abuzat doi elevi minori
- Profesorul de la Sava acuzat de viol și agresiune sexuală, sub control judiciar. De ce au depus elevii plângere...
- Un renumit profesor de la Colegiul "Sfântul Sava", reţinut pentru că ar fi violat doi elevi de 16 şi 17 ani....
Cei doi foşti elevi ai liceului Sfântul Sava l-au reclamat pe profesorul de economie pentru fapte petrecute în 2021. Prima victimă, potrivit procurorilor, avea 17 ani când a fost violată de profesor într-un apartament din sectorul 3. Al doilea elev a fost agresat sexual la 16 ani în acelaşi loc, câteva luni mai târziu.
Profesorul de economie, acuzat de viol şi care a incercat acum să-şi pună capăt zilelor, are o carieră de 28 de ani în învăţământ. Liceul a decis să nu-i mai permită să predea pe perioada cercetărilor, iar Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație a dispus suspendarea lui pentru 60 de zile.