Antena LIVE

Vasluian arestat după ce a încercat să-și recucerească fosta soție cu bătaia

Un bărbat de 44 de ani, din Huși, a încercat să-și recucerească fosta soție, care îl părăsise din cauza bătăilor și avea și ordin de protecție, însă singura modalitate la care vasluianul s-a gândit să o aplice a fost tot bătaia.

De la 27.08.2020, 18:30
Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile observator.tv

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Huși informează că au reținut un bărbat din municipiul Huși, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și nerespectarea unei hotărâri judecătorești, ambele infracțiuni săvârșite în formă continuată.

"Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției Huși au stabilit că bărbatul, în vârstă de 44 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor, i-ar fi adresat, în mod repetat, amenințări fostei sale soții, în vârstă de 36 de ani. Totodată, bărbatul ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție emis împotriva sa, în cursul lunii iulie a.c., de către Judecătoria Huși, apropiindu-se la mai puțin de 100 de metri de persoana vătămată și de locuința acesteia și contactând-o telefonic în mod repetat", informează autoritățile.

Polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, ulterior acesta a fost prezentat Judecătoriei Huși, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Ți-a plăcut acest articol?

divort impacare sotie batuta
Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

În vacanţă, în ţară

În vacanţă, în străinătate

Acasă, cu familia

Cu prietenii

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024