Antena LIVE

Românii implicaţi în accidentul din Ungaria, în care 2 persoane au murit şi alte 9 au fost rănite, erau din Vaslui şi Iaşi. Ovidiu abia îşi botezase fetiţa şi se întorcea acasă

Un nou accident şocant în care sunt implicaţi români a avut loc în Ungaria. Drumul spre casă a devenit unul lung pentru vasluienii care visau să îşi strângă în braţe familiile.

De la 11.07.2022, 13:42

Când mai aveau doar 20 de kilometri distanţă până în Oradea, microbuzul în care se aflau şase români a fost implicat în accidentul în care două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte nouă au fost rănite. La volan se afla Ovidiu O, în vârstă de 40 de ani.

Ultima cursă spre moarte

Bărbatul din Todireşti făcea curse regulate România-Anglia. Când microbuzul a ajuns în apropiere de localitatea Berettyoujfalu, Ovidiu s-a trezit pur și simplu cu un tractor în față, care nu era semnalizat corespunzător. Pentru a evita impactul, vasluianul a tras stânga de volan și a intrat pe contrasens, izbindu-se frontal de o dubă care venea din față. În urma impactului, două persoane au decedat pe loc.

Este vorba despre Ioan D., în vârstă de 56 de ani, din județul Vaslui și de pasagerul aflat pe scaunul din dreapta față al dubei. Conducătorul auto al microbuzului a fost internat cu răni grave la Spitalul din localitatea Berettyoujfalu. Printre celelalte 5 persoane rănite, pasageri ai microbuzului, se regăsește un bărbat din Vulturesti, în vârstă de 30 ani și o femeie din Vaslui (31 ani), care era împreună cu copilul. Femeia și minorul au suferit leziuni la craniu și la membrele inferioare și au fost transportați la spitalul din Kenezy din Debrecen, alte două la spitalul din Karcag, iar cinci la spitalul din Berettyoujfalu, informează vremeanoua. Două din persoanele aflate în microbuzul cu români erau din Iaşi. Autorităţile au deschis o anchetă pentru a afla cum s-a petrecut cu exactitate accidentul. 

Săptămâna trecută, Ovidiu îşi bozeza fetiţa, iar aceasta era prima cursă pe care o făcea după petrecerea celei mici.

Ți-a plăcut acest articol?

accident ungaria
Întrebarea zilei
Cum vă petreceţi Floriile?

La grătar

Acasă, cu familia

Cu prietenii

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce ambalaje nu intră, de fapt, sub incidența SGR. Ce poți face cu ele și cum...
Fanatik.ro
Publicat 27.04.2024
Afacerea care poate să te îmbogățească peste noapte. A luat amploare în...
Fanatik.ro
Publicat 26.04.2024
Joburile care nu solicită gândirea cresc riscul de afectare cognitivă și...
spotmedia.ro
Publicat 22.04.2024
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza în România. VREMEA se schimbă...
Gandul
Publicat 24.04.2024
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii...
Adevărul
Publicat 26.04.2024
A mancat o supă și s-a trezit paralizată de la brâu în jos. Ce au descoperit...
A1
Publicat 26.04.2024
Horoscopul zilei de 27 aprilie 2024. Gemenii traversează o perioadă plină de...
CaTine
Publicat 26.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
Șocul lui Ioan Andone, după ce s-a mutat în Spania: „Am 4 dormitoare. Știți...
GSP
Publicat 25.04.2024
Planurile pentru înmormântarea lui Charles au fost modificate!„Regele nu e...
Click.ro
Publicat 26.04.2024
Boala „zombie” care a trecut de la animale la oameni. Deja ar fi făcut 2 victime
Useit
Publicat 27.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Care este ultima dorință a lui Celine Dion. Artista suferă de o boală...
Redacţia.ro
Publicat 24.04.2024
Primarul care candidează împotriva soției pentru un nou mandat: „N-am crezut...
libertatea.ro
Publicat 26.04.2024
Machine Gun Kelly și-a sărbătorit cea de-a 34-a aniversare. Printre invitați...
ZU
Publicat 26.04.2024
Cu ce se ung cozonacii ca să iasă lucioși și perfect rumeniți. Secrete pentru...
Hello taste
Publicat 26.04.2024
Sângerările nazale la copii: cum să le gestionezi corect
Deparinti
Publicat 26.04.2024
De ce prețurile produselor de pe Shein și Temu sunt atât de mici....
ziare.com
Publicat 25.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
La ce se folosește botoxul. Întrebuințările pe care le poate avea în medicină
Medicool
Publicat 26.04.2024
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă...
orangesport.ro
Publicat 13.04.2024