Suspectul unei amenințări cu bombă în Ploiești are fantezii cu polițiste: "Vreau să fiu reţinut, băgat în maşină"
Un client recalcitrant, dat afară dintr-un pub, a pus pe jar autorităţile din Ploieşti. Supărat, individul a sunat la 112, pentru a se răzbuna şi a anunţat că... în centrul comercial în incinta căruia se afla şi localul va fi detonată o bombă. Autorităţile au împânzit imediat zona, iar centrul municipiului a fost blocat. Din fericire, a fost doar o alarmă falsă, iar individul se va alege cu o amendă usturătoare.
De Redactia Observator la 24.01.2022, 08:16Ora 20 şi 15 minute. Un apel la 112 anunţa că într-un pub din Ploieşti va exploda o bombă. Autorităţile au ajuns rapid la faţa locului, iar circulaţia în zonă a fost blocată.
Cristi Georgescu - corespondent Observator: Imediat după apelul la 112 centrul oraşului Ploieşti a fost imediat blocat pentru a se verifica fiecare colţ în parte, chiar şi troleibuzele şi autobuzele au fost oprite pe dreapta. Din fericire nu a fost vorba despre o alarmă activă.
Maria Magdalena Rădulescu, purtător de cuvânt IPJ Prahova: În baza sesizării s-a format echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului, evacuând persoanele aflate în incinta localului şi asigurând zona. Conform procedurilor specifice în astfel de situaţii, au fost efectuate verificări, fără ca aspectele sesizate să se confirme.
Surse din rândul anchetatorilor au povestit că în incinita pub-ului se desfăşura un spectacol de stand-up comedy. La un moment dat unul dintre clienţi a devenit recalcitrant şi a fost dat afară. Supărat, acesta ar fi sunat la 112 să anunţe că în local este o bombă.
- Un bărbat a sunat la 112 și a amenințat că va face singur dreptate, dacă poliţistul care a accidentat mortal o...
- Ameninţare cu bombă în centrul Sibiului. Poliţia a încercuit zona şi sunt aşteptaţi pirotehniştii şi...
- "Cum poate un tip super sănătos să fie o ameninţare?" Fostul medic al lui Novak Djokovic, revoltat de decizia...
Maria Magdalena Rădulescu, purtător de cuvânt IPJ Prahova: La acest moment se fac verificări în vederea depistării apelantului, care a fost identificat şi luării măsurilor legale care se impun.
Fantezii cu polițiste sau jandarmerițe
Suspectul este autorul unor postări bizare pe TikTok. Într-un clip postat de el, bărbatul spune că are fantezii cu femeile în uniformă și că dorește să fie reținut:
Îmi plac femeile în uniformă, poliţiste sau jandarmeriţe. Am fantezii cu ele, gen să fiu reţinut, băgat în maşină şi de acolo să înceapă o frumoasă poveste de dragoste.
Pentru că a pus autorităţile pe jar, individul se va alege cu o amendă usturătoare.