TIR în flăcări pe DN17, în Bistriţa Năsăud. După o bubuitură sub cabină, s-a declanşat infernul (Video)
Un TIR rusesc a luat foc, noaptea trecută, pe DN 17, în localitatea Crainimăt. Autotrenul se deplasa pe direcția de mers spre Bistrița, cu destinația Ucraina.
De Redactia Observator la 23.05.2019, 15:01Un TIR rusesc a luat foc, noaptea trecută, pe DN 17, în localitatea Crainimăt. Autotrenul se deplasa pe direcția de mers spre Bistrița, cu destinația Ucraina.
Cu puțin timp înainte de miezul nopții, pompierii au fost solicitați să intervină la un incendiu, la ieșirea din Crainimăt spre Bistrița, după ce un TIR a fost cuprins de flăcări.
Două TIR-uri aparținând unei firme rusești mergeau spre Bistrița, cu destinația Ucraina, când, la un moment dat, unul dintre șoferi, de 38 de ani, de origine din Belarus, ar fi auzit o bubuitură sub cabină și a văzut ieșind flăcări.
Din fericire, autotrenul nu era încărcat cu nimic, iar șoferul a reușit să iasă la timp din cabină.
Potrivit bistriteanul.ro, carosabilul a fost eliberat abia în jurul orei 4:00 de dimineaţă.
Polițiștii fac cercetări pentru distrugere din culpă.