Zonele în care ar putea fi interzise "păcănelele". Elevii au ajuns să vândă din casă pentru a juca la ele
Fără păcănele lângă şcoli. Un proiect de lege vrea să interzică deschiderea sălilor cu jocuri de noroc sub nasul copiilor. Ar fi ghinionul nostru, se plâng cei din industria care dă un mare număr de dependenţi. Jocurile de noroc fac profit imens în România. Doar taxele plătite statului se ridică la 600 de milioane de euro pe an.
De Cristina Filip la 09.12.2022, 20:41România are peste 12 mii de săli cu jocuri de noroc, iar cele mai multe sunt în Bucureşti. La cele 80 de mii de aparate joacă 160.000 de dependenţi care pariază, zilnic, echivalentul unui milion de euro. Nu toţi sunt majori, iar aşa-zisele păcănele au devenit o modă nefastă printre elevii care le găsesc la doi paşi de şcoală.
Tânăr: Aveam și eu lângă liceul meu unde am fost și erau foarte mulți acolo
Doi parlamentari USR vor să pună distanţă. Au depus la parlament un proiect de lege prin care cer să fie cel puţin 300 de metri între sălile de jocuri de noroc şi parcuri, şcoli, spitale şi biserici.
Filip Havârneanu, iniţiator: Am în faţa mea o clădire care a fost proiectată de Gustave Eiffel care la parter are jocuri de noroc şi în spatele locaţiei respective este o şcoală. Am văzut mai multe cazuri de elevi care pleacă direct din şcoală în aceste localuri care au păcănele.
- În martie spunea că şi-ar "tăia o mână" să scape de păcănele. Opt luni mai târziu, Robert şi-a vândut...
- "Speciala", doar cu buletinul. Românii care joacă la păcănele sunt obligaţi să îşi dea datele înainte
- Controale de amploare în mai multe săli de jocuri de noroc din Ilfov. Polițiștii au dat amenzi în valoare de...
Eugen Ilea, reprezentant părinţi: E una din soluţii e un pas, dar nu este de ajuns. Din păcate avem multe astfel de poveşti în care copiii s-au împrumutat au început să ia lucruri din casăs ă le vândă astfel încât să procure banii necesari pentru a merge la jocuri de noroc.
Proiectul de lege ar putea aduce falimentul industriei de jocuri de noroc
Reprezentanţii industriei de jocuri de noroc spun că proiectul de lege le-ar aduce falimentul.
Doru Gheorghiu, reprezentant industrie: Efectul acestei eventuale legi nu ar fi decât efectiv scoaterea în afara oricărei localităţi din romania a organizării jocurilor de noroc. Practic s-ar putea organiza doar pe câmp. Are si o componenta amuzantă simularea noastră. În zona Palatului Parlamentului rămâne eventual chiar Palatul Parlamentului să găzduiască sau Curtea de Apel Bucureşti.
Filip Havârneanu, iniţiator: Nu vreau să-mi imaginez cum ar fi să vedem, nu ştiu, parlamentari sau angajaţi care ies de la plen şi se duc că se joace, Doamne fereşte, să piardă banii statului.
Dacă va fi aprobată, legea care ţine la distanţă păcănelele de şcoli şi biserici nu se va aplica retroactiv. Sălile de jocuri de noroc existente acum vor rămâne pe actualul amplasament.