"Comoara" ascunsă a Bucureştiului. Cu o idee inspirată şi dragoste de ţară, Ana a reuşit să salveze o bucăţică din "România ei"

Când ţara se dovedeşte prea mică pentru a rezolva o problemă mare, intervin oamenii. Acei oameni care pot face cât trei ministere, fără vreo mare echipă în spate şi fără niciun salariu. E, pe scurt, povestea unei fete care a făcut primul muzeu virtual al patrimoniului românesc. O colecţie impresionantă de clădiri unice, valoroase, care îşi poartă cu mândrie rănile trecutului şi care se năruie, din păcate, de la o zi la alta. Ana Rubeli încearcă să mai salveze ce mai poate fi salvat din România ei. 

• Tânăr răpit cu duba din parcarea unui bloc din Bucureşti. A fost sechestrat şi torturat. DETALII la Observator 13:00, la Antena 1
• Craterul din Slănic are 15 m adâncime, cât un bloc de cinci etaje. Groapa ar fi trebuit să fie astupată azi-noapte, dar nici urmă de muncitori

Văzut de sus, Bucureştiul e greu de iubit. E pestriţ, cârpit şi ruginit, amestecat şi înghesuit. Un puzzle complicat pe care nu-şi mai bate nimeni capul să îl repare. Un oraş cu bune şi cu rele, cu oameni, maşini, clădiri şi istorii ce ies din când în când la iveală, de după un zid scorojit sau o poartă ruginită.

O istorie vizuală a Bucureştiului

"Casa pianistei Silvia Şerbescu. Este prima muziciană de sex feminin de renume internaţional. Înainte, femeile trebuiau să cânte doar pentru familie la pian. Ei bine, ea îşi duce talentul mai departe pe scena Ateneului, pe marile scene naţionale şi internaţionale. Are chiar şi o dedicaţie de la Enescu pe un şerveţel", povesteşte Ana Rubeli, fondator "Aici a stat". 

N-am fi aflat asta niciodată dacă pe aici n-ar fi trecut într-o zi Ana Rubeli. E genul acela care vede frumosul dincolo de orice e urât şi care caută povestea ce ar putea da viaţă unei case în moarte clinică. Nu e nici arhitect, nici istoric, nici fotograf. E doar îndrăgostită de Bucureşti şi de România.

Ideea Anei, îndrăgostită de România

"Mi-am dorit foarte mult să fac bine, dar nu am tăria sufletească necesară pentru a mă coaliza cu nişte copii care suferă sau nişte oameni care suferă. Aşa că am ales clădirile care, săracele, nu au voce şi trebuie să le dau eu vocea respectivă. Şi mărturisesc că am plâns în faţa unor clădiri, însă nu atât de tare cât aş fi plâns în faţa unui spital pe care aş fi putut să îl promovez", spune Ana Rubeli, fondator "Aici a stat". 

Totul a început cu o poză în faţa unei clădiri vechi şi o curiozitate care a dus-o direct la Arhivele Naţionale. A pus şi povestea, şi poza, pe Instagram, cu hashtag #Aici a stat. Era cea mai frumoasă formă ca să afle şi lumea ce-a aflat ea. Apoi, în altă zi, altă casă, altă poveste. Şi tot aşa până când, aproape fără să îşi dea seama, Ana pusese bazele primului muzeu virtual al patrimoniului românesc. O colecţie reală şi tristă, cu mii de case care abia se mai ţin în picioare.

"Roşul sângeriu al unei case care suferă. Pentru că dincolo de această iederă este o clădire care îşi poartă rănile", arată Ana Rubeli. Clădirea, cu rănile ei cu tot, abia dacă se mai vede. E plină ţara de astfel de case care dispar odată cu poveştile lor. Se năruie, astfel, o lume care nu se va mai naşte vreodată. Când a simţit că toate acestea riscă să rămână doar nişte postări colorate pe Instagram, urmate de un like şi un oftat, a găsit o soluţie. A adus poveştile în lumea reală. 

Povestea familiei Ţipoia. "Am vrut să donăm tot României"

Ana ne dă întâlnire într-o casă veche a Cotroceniului. Gazdele, urmaşi ai pictorului Alexandru Ţipoia, au sufrageria plină de musafiri, aşa cum n-a mai fost de mai bine de jumătate de secol. "Din 1982 suntem exilaţi politic în Elveţia. Noi am plecat într-o excursie pentru o lună de zile şi am rămas acolo. Iar fiica noastră a rămas aici ca ostatic. Nu am putut să o recuperăm decât după un an şi jumătate. La Geneva, am fost obligaţi de statul român să renunţăm la cetăţenia română", povesteşte George Ţipoia, fiul lui Alexandru Ţipoia. 

Până când comunismul a căzut, ei au fost printre străini. Iar tatăl, pictorul Alexandru Ţipoia, prizonierul acestei case. După '90, fiul lui s-a întors ca să-şi recupereze cetăţenia şi să scoată la lumină opera tatălui, marginalizat pe nedrept de vechiul regim. "Tot ce ce vedeţi aici, deci casa - cu opere, cu documente, cu documente de arhivă, fotografice, ceva enorm - am vrut să donăm României. Toţi miniştrii Culturii ştiu situaţia noastră. Toţi ştiu că noi am vrut să donăm, dar nimeni nu ne-a ajutat cu nimic. Nici ei, ca miniştri, habar nu au ce trebuie făcut ca să intre ceva în patrimoniul cultural artistic al ţării", spune George Ţipoia, fiul lui Alexandru Ţipoia. 

România i-a trădat mereu. I-a umilit, i-a alungat, i-a ţinut pe la uşi. Dar ei nu o condamnă. "Nici acum nu am aflat cine e România, pentru că România nu e cineva anume. România este spaţiul geografic, spiritual. Că din punct de vedere politic, azi e unul, mâine e altul. Nu sunt ei România", crede George Ţipoia, fiul lui Alexandru Ţipoia. 

Exemplul Anei i-ar putea inspira pe mulţi

România ar putea fi Ana, de exemplu. Fata care a decis să facă ea ce n-a reuşit, în mai bine de 30 de ani, o ţară. Să deschidă poarta acestei case şi ochii oamenilor. Ca să vedem că putem recupera acea parte din ţară - elegantă, frumoasă, iubitoare de artă şi de cultură - pe care toţi ne-o dorim. "Aici este o bucăţică de România care nu trebuie să dispară. O bucăţică de Bucureşti, o bucăţică din sufletul artei noastre", spune Ana Rubeli, fondator "Aici a stat". 

Greu de spus dacă istoria va consemna că aici au stat, odată, două fete şi au vorbit despre case, oameni şi istorii neştiute. Dar pentru că întâlnirea s-a încheiat cu un seflie, rămâne, mai mult sigur, dovada, pe Instagram.