Antena Meniu Search
x

Video Mihaela Noroc a cutreierat lumea şi a devenit faimoasă cu "Atlasul Frumuseţii", dar îşi va îndeplini marele vis tot în România. Cel mai impresionat moment

Uneori e nevoie să faci înconjurul pământului, ca să-ţi dai seama că tot mai bine e acasă. Mihaela Noroc a călătorit în peste 100 de ţări, a fotografiat mii de femei şi a devenit faimoasă în toată lumea. Atlasul Frumuseţii, semnat de ea, a spart toate tiparele şi a redefinit standardele estetice. Oricât de departe a ajuns, tot în România s-a întors. Frumuseţea şi diversitatea de aici sunt unice, iar următorul ei album va fi dedicat româncelor.

Mădălina Iacob
de Mădălina Iacob

la 01.12.2022, 20:59

Vezi și

Felul în care ne privim unii pe alţii modelează lumea în care trăim. E o lume frumoasă, când o priveşti prin ochii oamenilor ca Mihaela Noroc. "Într-adevăr, frumuseţea va salva lumea. Şi cuvântul "frumuseţe" înseamnă tot ce ai tu mai bun în tine, nu înseamnă doar un chip frumos, strălucit, extraordinar, simetrii - asta pentru mine nu e neapărat singura variantă de frumuseţe. Ar fi atât de plictisitor! Sincer, să fotografiez la nesfârşit un chip frumos, mie mi se pare plictisitor", mărturiseşte Mihaela Noroc, autoare "Atlasul Frumuseţii".

Ce este frumuseţea, în ochii Mihaelei Noroc

Altceva caută în ochii celor care privesc spre obiectivul aparatului ei de fotografiat. Legătura aceea autentică dintre oameni, secunda de vulnerabilitate, forţa care vine din luptele duse, adevărul. Sunt valori pe care le-a căutat de-a lungul şi de-a latul pământului, în zeci de ţări, în sute de călătorii, în mii de femei. 

"Noi, femeile, avem atât de multe preocupări legate de frumuseţe şi mi-ar plăcea să fim mai liberale vizavi de cuvântul frumuseţe. Este aşa o presiune să fim într-un anumit fel, de la 25 de ani - când te căsătoreşti? Când faci 30 - când faci primul copil? După ce faci primul copil, când îl faci şi pe al doilea? Se pun presiuni şi, în timpul ăsta, trebuie să fii şi feminină. Nu, nu trebuie să fii", spune Mihaela Noroc, autoare "Atlasul Frumuseţii".

Pe acelaşi subiect

Povestea vieţii a purtat-o în lumea întreagă

Mihaela Noroc gândeşte dincolo de tipare şi de graniţe. Toată viaţa ei a fost o călătorie. S-a născut în Republica Moldova şi la 6 ani s-a mutat la Bucureşti. Acum locuieşte la Sibiu, dar cel mai mult e pe drumuri, cu rucsacul în spate şi camera foto în mâini. "Prima şi prima dată am plecat când aveam 27 de ani, cu aproape 10 ani în urmă, în 2013, şi am mers într-o călătorie în jurul Pământului, din România până în Japonia. Nu am luat niciun avion, am mers doar terestru, mijloace de transport, tren, autobuz, la un moment dat şi autostop, vapor. Atunci s-a născut cu adevărat proiectul Atlasul Frumuseţii", spune Mihaela Noroc

Un album care surprinde, în 500 de portrete, femeile lumii şi diversitatea lor. Atlasul a revoluţionat conceptul de frumuseţe şi a devenit unul dintre cele mai cunoscute proiecte fotografice la nivel mondial. Peste un milion de oameni o urmăresc pe Mihaela Noroc doar pe Facebook. De-a lungul anilor, a fotografiat femei puternice, femei fragile, sensibile, îndurerate sau războinice. Pe toate şi le aminteşte în detaliu. 

"O femeie pe care am cunoscut-o cu 4-5 ani în urmă a fost atacată cu acid şi jumătate din faţă i-a fost desfigurată. Este nemaipomenită, nu am mai văzut o femeie atât de frumoasă ca ea, şi prin prisma durerii prin care a trecut ... Mamă şi două fiice în Israel şi mamă cu două fiice în Guatemala", arată Mihaela Noroc, autoare "Atlasul Frumuseţii". 

Povestea copertei" Atlasului Frumuseţii"

"Povestea copertei este foarte interesantă. M-am dus să mă plimb pe malul Râului Gange, acolo unde veneau toţi hinduşii să aducă ofrande. Am văzut-o pe fata asta în apă, doar i-am arătat apartul de fotografiat. Am publicat cartea şi după 6 luni primesc un mesaj pe o reţea socială: Bună, eu sunt fata de pe coperta cărţii tale. Wow! Fantastic! Ea este Jay, e ingineră, studiază ingineria şi era foarte fericită că e pe copertă", mai spune Mihaela Noroc, autoare "Atlasul Frumuseţii".

"Pe Ştefania am fotografiat-o în satul lui Brâncuşi, într-un costum făcut de străbunica ei. Georgiana de la SMURD din Iaşi, am fotografiat-o în timpul pandemiei", arată Mihaela Noroc

Femeile României au inspirat-o mereu, aşa că acum lucrează la un atlas doar cu potretele româncelor. "Vreau să ilustreze deja diversitatea pe care o avem noi în ţară. În sud o să vezi femei care seamănă cu turcoaicele sau vezi prin Dobrogea un pic de asemănare cu tătarii. Sau lipovenii. Înspre nord semănăm cu ucrainenii, aici în Transilvania ai şi nişte rămăşiţe nemţeşti. E super diversă ţara noastră. Ca să nu mai zic de etnia rromă, care e prezentă peste tot, şi ea aduce mare valoare diversităţii noastre", crede Mihaela Noroc, autoare "Atlasul Frumuseţii".  

Face totul cu gândul la moştenirea pe care vrea să i-o lase Nataliei, fata ei în vârstă de patru ani. Până la doi ani fuseseră deja în 30 de ţări împreună. O învaţă "să fie increzatoare. Asta mi se pare cel mai important lucru, să aibă încredere în ea"

Visul Mihaelei: Muzeul frumuseţii din România

Mihaela se pregăteşte să lanseze curând şi o carte pentru copii. Cel mai mare vis al ei rămâne să-şi adune toate lucrările într-un muzeu. Muzeul frumuseţii din România. "Lucrurile se schimbă extrodinar de repede peste tot şi mi-ar plăcea să surprind cât mai pot, acum, pe ultima sută de metri, bogăţiile care ne-au mai ramas. Pentru că peste 100, 200 de ani, când o să răsfoiască cineva, o să vadă frumuseţea extraordinară care există pe Pământ", adaugă Mihaela Noroc

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Reuşiţi să ţineţi cel mai aspru şi mai lung post din an, care a început astăzi?

Observator » Exclusiv Observator » Mihaela Noroc a cutreierat lumea şi a devenit faimoasă cu "Atlasul Frumuseţii", dar îşi va îndeplini marele vis tot în România. Cel mai impresionat moment