"Arată că eşti un bărbat adevărat!" Reclama prin care ruşii sunt chemaţi să lupte în Ucraina. Ce salarii li se promit
Armata rusă a lansat o campanie de promovare pentru a atrage mai mulți soldați profesioniști să lupte în Ucraina. O reclamă îi îndeamnă pe cei interesați să arate că sunt "bărbaţi adevăraţi" și să renunţe la viața civilă monotonă pentru câmpul de luptă, relatează Reuters.
De Redactia Observator la 20.04.2023, 13:52Reclama cu o muzică emoționantă pe fundal vine după un raport al serviciilor secrete britanice care sugerează că Moscova ar încerca să recruteze până la 400.000 de soldați profesioniști - pe bază de voluntariat - pentru a-și consolida forțele în Ucraina. Reclama a fost distribuită deja pe principalele site-uri de socializare din Rusia.
Rusia pentru care războiul din Ucraina este "o operațiune militară specială" nu a dezvăluit niciodată bilanţul complet al pierderilor suferite. Potrivit unei estimări făcute de agenţiile americane de informaţii şi inclusă în pachetul de documente secrete scurse online până acum până la 43.000 de ruși au fost uciși în război, faţă de 17.500 de ucraineni uciși pe front.
Reclama cheamă bărbații să semneze un contract cu Ministerul rus al Apărării pentru un salariu care începe de la 204.000 de ruble pe lună (adică în jur de 2.300 de euro). Imaginile arată un bărbat într-un supermarket îmbrăcat în uniformă militară ținând o mitralieră în mână. Apoi individul apare în uniforma unui agent de pază cu întrebarea: "Este genul de apărător la care visai să devii?".
În următoarele cadre bărbatul se plimbă prin ceață cu alți soldați pe un câmp de luptă. Apoi este prezentat un instructor de sală care ajută un client să ridice greutăți. "Aici se află cu adevărat puterea ta?" este întrebarea care apare pe imagini. Spre final apare un șofer de taxi care apoi se transformă într-un soldat pe câmpul de luptă. "Ești un bărbat (mujik) adevărat. Arată că eşti", îndeamnă anunțul.
- Mesaj pentru Rusia. Şeful NATO, vizită neanunțată la Kiev pentru prima dată de la începutul războiului
- Zelenski face turul ţării pentru a pregăti contraofensiva. A primit primele sisteme Patriot: "Avem arme serioase...
- Kievul recunoaşte că ruşii avansează în Bahmut și îi acuză că aplică tacticile dure din Siria. SUA anunță...
După ce Putin a anunţat o mobilizare parțială în septembrie, zeci de mii de bărbați ruși au fugit din țară pentru a nu fi recrutați. Autoritățile neagă posibilitatea unui al doilea apel de mobilizare, deşi Putin a promulgat o lege prin care ruşii pot primi o somaţie electronică, pe lângă scrisorile tradiţionale de mobilizare.
Kremlinul caută să recruteze voluntari în schimb. În ultimele săptămâni, capitala Rusiei a fost împânzită de afișe şi reclame pentru soldați profesioniști. Toate au sloganul "Sarcina noastră este să apărăm Patria Mamă". Afișele şi reclamele apărute în magazine, instituţii publice sau pe străzi şi clădiri spun că armata caută artilerişti, ingineri militari, medici militari, șoferi și comandanți de tancuri. Promit "respect, o profesie onorabilă și un salariu decent."