Beijingul ar fi strâns informaţii din bazele militare americane cu ajutorul balonului de spionaj. Datele, transmise în timp real
În ciuda eforturilor americanilor, chinezii ar fi reuşit să strângă informaţii din baze militare, cu ajutorul balonului care a survolat spaţiul aerian al SUA la începutul anului. Imagini dar şi date legate de semnalele electronice trimise de centrele survolate au ajuns la Beijing în timp real, susţin oficiali americani de rang înalt. Aparatele de zbor şi-ar fi continuat misiunea de spionaj dacă Pentagonul nu ar fi luat măsuri. China continuă să susţină că balonul doborât pe 4 februarie a fost unul civil.
De Redactia Observator la 03.04.2023, 20:48Balonul de spionaj chinezesc care a traversat SUA a reuşit să culeagă informaţii de la mai multe situri militare americane sensibile, în ciuda eforturilor administraţiei Biden de a bloca acest lucru, potrivit a doi actuali oficiali americani de rang înalt şi a unui fost oficial de rang înalt al administraţiei. Informaţiile colectate de China se referă în principal la semnale electronice, care pot fi captate de la sistemele de armament sau din comunicaţiile personalului bazei, scrie NBC, potrivit news.ro.
La rândul său, o sursă familiarizată cu această chestiune a declarat pentru CNN că balonul era capabil să transmită informaţii înapoi la Beijing în timp real, iar guvernul american încă nu ştie cu siguranţă dacă guvernul chinez putea şterge datele balonului pe măsură ce le primea. Acest fapt ridică suspiciunea că există informaţii pe care balonul ar fi reuşit să le adune şi despre care SUA încă nu ştiu la ce se referă.
Balonul a zburat în traiectorii sub formă de opt
China a reuşit să controleze balonul astfel încât acesta să poată face mai multe treceri succesive deasupra unor centre, zburând adesea în traiectorii sub formă de opt, însă cei trei oficiali citaţi de NBC spun că Beijingul ar fi putut colecta mult mai multe informaţii sensibile, dacă nu ar fi existat eforturile administraţiei de a se deplasa în jurul ţintelor potenţiale şi de a ecrana capacitatea balonului de a le capta semnalele electronice fie prin oprirea transmisiunilor, fie prin emiterea de semnale de bruiaj.
- Un pilot american și-a făcut selfie cu balonul-spion al Chinei, înainte de a fi doborât de armată
- Biden, despre ultimele 3 obiecte doborâte: Cel mai probabil au fost baloane ale unor companii private. Nu-mi cer...
- Războiul baloanelor între SUA şi China. Beijingul susţine că şi americanii au trimis obiecte de spionat...
China a declarat în repetate rânduri că balonul era un dirijabil civil fără pilot care s-a abătut accidental de la curs şi că SUA au reacţionat exagerat doborându-l. Oficialii nu au spus cărei companii, departament sau organizaţii îi aparţinea balonul, în ciuda mai multor solicitări de comentarii din partea NBC News.
Balonul avea un mecanism de autodistrugere care ar fi putut fi activat de la distanţă de către China, dar oficialii au spus că nu este clar dacă acest lucru nu s-a întâmplat pentru că mecanismul s-a defectat sau pentru că Beijingul a decis să nu-l declanşeze.
SUA ar fi putut proteja centrele sensibile după ce au aflat despre balon
Balonul a intrat pentru prima dată în spaţiul aerian american deasupra Alaskăi, la 28 ianuarie, potrivit administraţiei, care a declarat că l-a urmărit pe măsură ce se deplasa. În următoarele patru zile, balonul a zburat deasupra statului Montana - mai exact deasupra bazei militare aeriene Malmstrom, unde SUA îşi depozitează o parte din resursele nucleare. Odată ce existenţa balonului a devenit publică, China i-a mărit viteza, în încercarea de a-l scoate cât mai repede din spaţiul aerian al SUA, au declarat oficialii citaţi de NBC.
La un moment dat, preşedintele Biden a luat în considerare posibilitatea de a-l doborî, dar acest lucru s-a întâmplat abia la 4 februarie, din motive de siguranţă, după ce balonul a ieşit din raza terestră a teritoriului american şi a ajuns deasupra oceanului, în largul coastelor Carolinei de Nord. Balonul, de mărimea a trei autobuze şcolare, ar fi avut un câmp mare de împrăştiere a resturilor, pe care oficialii americani nu le-ar fi putut controla în momentul în care ar fi căzut pe pământ. Ulterior, oficialii au încercat să reconstruiască balonul din resturile recuperate din ocean.
Pe de altă parte, scrie CNN, comunitatea serviciilor de informaţii nu este foarte îngrijorată de informaţiile pe care balonul a reuşit să le culeagă. Sursa CNN spune că informaţiile colectate de baloane nu sunt mult mai sofisticate decât cele pe care sateliţii chinezilor le pot culege atunci când orbitează deasupra unor locaţii similare. De asemenea, SUA au aflat care va fi traseul balonului şi au putut să protejeze siturile sensibile şi să cenzureze unele semnale înainte ca balonul să le poată capta, au declarat oficialii americani.
Armata chineză are o flotă de baloane
Potrivit CNN, comunitatea americană de informaţii a dezvoltat anul trecut o metodă de urmărire a ceea ce susţine că ar fi o flotă de astfel de baloane chinezeşti care operează pe tot globul şi sunt controlate de armata chineză.
FBI încă examinează balonul, dar până acum oficialii au reuşit să culeagă informaţii suplimentare despre modul în care funcţiona dispozitivul, inclusiv despre algoritmii folosiţi pentru software-ul balonului şi despre modul în care este alimentat şi proiectat.
Programul de supraveghere, care include un număr de baloane similare, este în parte gestionat din mica provincie chineză Hainan, au declarat oficialii pentru CNN. SUA nu cunosc dimensiunea exactă a flotei de baloane de supraveghere chineze, dar sursele au declarat pentru CNN că au fost efectuate cel puţin 20 de misiuni, pe cel puţin cinci continente, în ultimii ani. Şase din aceste zboruri ar fi avut loc în spaţiul aerian al SUA, deşi nu neapărat deasupra teritoriului american, potrivit unui oficial familiarizat cu informaţiile.