Antena LIVE

Curs valutar

Cum a fost primit Xi de Putin la Kremlin: Dragă prietene, bine ai venit. Lumea este invidioasă pe progresele Chinei

Vladimir Putin l-a primit luni după-amiază, la Kremlin, pe Xi Jinping, aflat în vizită oficială la Moscova pentru trei zile. China și Rusia au "obiective similare" i-a spus liderul chinez preşedintelui rus. Cei doi s-au numit reciproc: "Dragă prietene". 

De la 20.03.2023, 17:48
WhatsApp
Vezi și:

La întâlnirea informală de azi preşedintele rus l-a primit pe omologul său chinez la Kremlin la o masă mai mică, rezervată pentru "prieteni" şi diferită de cea uriaşă la care i-a găzduit anul trecut pe lideri europeni precum Emmanuel Macron şi Olaf Scholz. "Dragă prietene, bine ai venit în Rusia. Știu că dumneavoastră personal și toți prietenii noștri chinezi... au o viziune corectă și echilibrată asupra majorității problemelor actuale internaționale", aşa l-a primit Putin pe Xi. Acesta din urmă i s-a adresat la fel cu "dragă prietene", l-a felicitat pe liderul rus pentru "modul puternic în care conduce Rusia" şi care a permis ca ţara să prospere, potrivit Reuters.

Putin îi transmite lui Xi Jinping că este pregătit să discute despre planul de pace al Chinei

Vladimir Putin a spus în timpul întrevederii cu Xi Jinping la Moscova că a analizat planul de pace propus de Beijing pentru soluţionarea conflictului din Ucraina. ''Suntem mereu deschişi pentru un proces de negocieri. Indubitabil, noi vom discuta despre toate aceste chestiuni, inclusiv despre iniţiativele dumneavoastră, pe care le tratăm cu respect'', a declarat Putin în timpul întâlniri informale al cărei început a fost transmis de televiziunea publică rusă. Întâlnirea formală cu delegaţiile celor două ţări va avea loc marţi şi va fi urmată de o conferinţă de presă. 

"În ultimii ani, China a făcut un uriaş pas înainte. Acest lucru generează interes în întreaga lume, dar, din nefericire, generează şi invidie", a declarat Vladimir Putin, potrivit CNN, notând "progresele în relaţiile bileterale" înregistrate în ultimii zece ani.

Pe acelaşi subiect

Xi: Sunt convins că Rusia îl va realege pe Putin în 2024

De partea sa, liderul chinez i-a transmis lui Vladimir Putin că este ''convins'' că acesta se bucură de sprijinul poporului rus înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024. "Datorită modului puternic în care aţi condus dumneavoastră, Rusia a făcut progrese semnificative în atingerea prosperității în ultimii ani. Sunt sigur că poporul rus vă va sprijini ferm în eforturile dumneavoastră" a spus Xi.

Adresându-se prin intermediul unui interpret, Xi Jinping i-a mulţumit liderului de la Kremlin pentru sprijinul său adresat Chinei şi a subliniat că relaţiile dintre Beijing şi Moscova trebuie să fie apropiate. ''Suntem parteneri într-o cooperare strategică globală. Acest statut face necesară existenţa unor relaţii strânse între ţările noastre'', a spus şeful statului chinez. 

WSJ: Xi Jinping va discuta la telefon cu Zelenski după vizita din Rusia

Xi Jinping este primul lider extern care se întâlneşte cu Vladimir Putin după ce Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis vineri un mandat de arestare pe numele liderului de la Kremlin, ca urmare a deportării a mii de copii ucraineni în Rusia de la începutul războiului din Ucraina. Referitor la acest aspect, diplomaţia chineză a cerut luni CPI, al cărei sediu se află la Haga, să evite orice ''politizare'' şi să respecte imunitatea şefilor de stat.

Luni, Kievul i-a solicitat Chinei să-şi ''folosească influenţa asupra Moscovei pentru a pune capăt războiului de agresiune'' din Ucraina. Propunerea chineză conţine însă doar declaraţii generale şi nu include niciun detaliu concret despre modul de încheiere a conflictului soldat până acum cu zeci de mii de morţi şi strămutarea a milioane de persoane. În ceea ce o priveşte, Londra şi-a exprimat luni speranţa că Xi Jinping va face presiuni asupra lui Vladimir Putin pentru ''a pune capăt atrocităţilor'' din Ucraina.

Potrivit cotidianului american Wall Street Journal, după revenirea în ţară preşedintele chinez ar putea avea o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. În timpul vizitei de trei zile în Rusia, preşedinţii rus şi chinez vor semna mai multe acorduri, în special cu privire la cooperarea bilaterală până în 2030.

Ce prevede "planul de pace" al Chinei

Liderii occidentali și-au exprimat scepticismul cu privire la potențialul rol al Chinei de mediator de pace în Ucraina și la pretinsa neutralitate a Beijingului. Statele Unite și aliații săi au avertizat chiar că Beijingul ia în considerare să trimită arme Rusiei, acuzaţii negate de China. În plus, președintele Chinei a ajuns la Moscova după ce a intermediat un acord între doi rivali istorici din Orientul Mijlociu: Arabia Saudită și Iran. Casa Albă a reacţionat, luni, spunând că urmăreşte îndeaproape întâlnirea dintre Vladimir Putin şi Xi Jinping, dar că se opune unui armistiţiu în Ucraina în acest moment.

Ministerul chinez de Externe a prezentat recent un proiect privind un "plan de pace" între Kiev şi Moscova. Beijingul a propus un armistiţiu durabil şi negocieri de pace, prin susţinerea principiului respectării "suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale". În acelaşi timp, China a insistat pentru tratarea cu seriozitate a "intereselor legitime de securitate ale tuturor naţiunilor", sugerând susţinere pentru argumentaţia Rusiei privind obţinerea de garanţii de securitate din partea Statelor Unite şi NATO.

"Toate părţile ar trebui să susţină Rusia şi Ucraina spre o singură direcţie, ajungerea la un armistiţiu complet. Toate părţile trebuie să rămână raţionale, să demonstreze reţinere şi să evite amplificarea conflictului, înrăutăţirea crizei sau chiar ieşirea conflictului de sub control", a subliniat Ministerul de Externe de la Beijing, insistând pentru eforturi de evitare a unui conflict nuclear.

Deşi a salutat iniţiativa de pace avansată de China, Rusia a insistat pentru recunoaşterea anexării regiunilor din sud-estul Ucrainei, în timp ce Ucraina a condiţionat orice armistiţiu între armata ucraineană şi forţele militare ruse de revenirea la frontierele Ucrainei din anul 1991. Naţiunile Unite au salutat iniţiativa de pace a Chinei, catalogând-o drept o "contribuţie importantă". Ucraina a insistat luni asupra retragerii trupelor ruse de pe teritoriul său, în contextul vizitei lui Xi Jinping la Moscova.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

xi jinping vladimir putin rusia china ucraina plan pace
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024