Un fost președinte al Peru s-a sinucis, când poliția a venit să-l aresteze pentru corupție
Fostul Președinte al Peru, Alan Garcia, s-a sinucis, când poliția a venit să-l aresteze, pentru corupție. Era acuzat că ar fi luat mită de la o firmă de construcții.
De Cristian Toteştean la 17.04.2019, 18:52Fostul Președinte al Peru, Alan Garcia, s-a sinucis, când poliția a venit să-l aresteze, pentru corupție. Era acuzat că ar fi luat mită de la o firmă de construcții.
Moartea lui Alan Garcia a fost confirmată de actualul președinte al Peru, Martin Vizcarra.
Alan Garcia s-a împușcat în cap
La sosirea polițiștilor care voiau să îl aresteze, la reședința sa, Alan Garcia s-a împușcat în cap. El a fost dus la un spital din capitala Lima, însă, ulterior, medicii au anunțat decesul.
Un grup de simpatizanți ai fostului președinte s-a adunat în fața spitalului, la auzul veștii că s-a împușcat, transmite BBC.
Alan Garcia a fost acuzat că a luat mită de la firma braziliană de construcții Odebrecht. El însă a negat acuzațiile.
În vârstă de 70 de ani, Garcia a fost de două ori președinte al Peru, în perioadele 1985 - 1990 și 2006 - 2011.