Kremlinul avertizează: Europa va fi lovită puternic de un embargo asupra petrolului rusesc, SUA nu. Preţul ţiţeiului, în creştere
Kremlinul a declarat luni că discuţiile de pace dintre Moscova şi Kiev nu au produs deocamdată niciun progres major, şi a cerut statelor care pot exercita o influenţă asupra Ucrainei să recurgă la ea pentru a determina Kievul să adopte o poziţie mai constructivă la negocieri, transmite Reuters, citat de Agerpres.
De Redactia Observator la 21.03.2022, 14:42Vorbind cu reporterii prin teleconferinţă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că mai trebuie făcute încă progrese semnificative la negocieri pentru a exista o bază pentru o posibilă întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul ucrainean Volodimir Zelenski.
Cu aceeaşi ocazie, Peskov a spus că Europa va fi lovită puternic în eventualitatea unui embargou asupra petrolului rusesc, care va dezechilibra din punct de vedere energetic continentul, dar nu va afecta şi Statele Unite. Subiectul oricărui embargou petrolier este unul foarte complex, a afirmat purtătorul de cuvânt. Vice premierul Rusiei a reluat luni ameninţarea că prețul petrolului ar putea ajunge la 300 de dolari pe baril dacă țările occidentale boicotează petrolul rusesc.
Europa discută noi sancţiuni asupra Rusiei după declanşarea războiului din Ucraina
Guvernele din ţările membre ale Uniunii Europene vor analiza un posibil embargou asupra petrolului rusesc în contextul în care liderii europeni se vor întâlni săptămâna aceasta cu preşedintele american Joe Biden pentru o serie de summituri concepute să întărească răspunsul Occidentului la invazia Rusiei.
- FMI şi Banca Mondială sunt "îngrozite şi profund îngrijorate" de cum va fi afectată economia mondială de...
- Rusia: Banca Centrală menţine dobânda la 20% şi avertizează asupra declinului economiei şi a inflaţiei ridicate
- O nouă reacţie a Chinei pe tema războiului din Ucraina: "Sancțiunile impuse Rusiei sunt din ce în ce mai...
Statele UE vor începe luni discuţiile la nivel de miniştri de externe, iar surse diplomatice au dezvăluit pentru Reuters că ţările baltice susţin un embargou pentru petrolul rusesc ca următorul pas logic, în timp ce Germania afirmă că nu trebuie luate măsuri pripite având în vedere preţul şi aşa ridicat al energiei în Europa.
Autorităţile de la Moscova au avertizat că eventualele sancţiuni UE care să vizeze petrolul rusesc ar putea determina Moscova să închidă marile conducte de gaze care alimentează Europa. UE depinde de Rusia pentru 40% din necesarul său de gaze naturale, iar Germania, prima economie a Europei, este cea mai dependentă de gazele ruseşti. În plus, Germania este şi cel mai mare cumpărător de petrol rusesc din UE.
Preţul petrolului din nou în creştere
După două săptămâni de scăderi, preţul petrolului e din nou în continuă creştere. Pe bursa americană WTI, barilul de petrol se tranzacţiona ieri cu 106 dolari, scrie Bloomberg după ce Moscova a cerut capitularea orașului asediat Mariupol.
În Orientul Mijlociu, rebelii Houthi din Yemen au atacat cel puțin șase poziţii din Arabia Saudită sâmbătă seara și duminică dimineaţă, inclusiv unele aparţinând gigantului petrolier de stat Saudi Aramco. Grupul susținut de Iran a vizat un depozit de combustibil Aramco din Jazan, în sud-vestul regatului, și o fabrică de gaze naturale în orașul Yanbu, la Marea Roșie, a raportat agenția oficială de presă saudită.
Arabia Saudită a declarat că nu are nicio responsabilitate în ceea ce privește deficitul de pe piețele petroliere, din cauza recentelor atacuri ale Houthis asupra instalațiilor petroliere. Piața mondială a petrolului este tulburată de invazia rusă în Ucraina şi de sancțiunile impuse Moscovei. Indicele de referință al petrolului din SUA a depășit 130 de dolari pe baril la începutul acestei luni, cel mai mare din 2008, apoi a coborât.