Ucraina a pierdut un sfert din suprafața arabilă a țării. Recolta de cereale din acest an, redusă cu aproape 50%
Un oficial guvernamental a estimat luni că recolta de cereale a Ucrainei ar putea scădea în acest an până la aproximativ 48,5 milioane de tone, de la 86 de milioane de tone anul trecut, ca urmare a invaziei ruseşti, transmite Reuters. Suprafaţa arabilă a ţării a fost redusă cu 25%, în special în regiunile sudice şi estice, a precizat Taras Vysotskyi, adjunct în Ministerul Agriculturii de la Kiev.
De Redactia Observator la 14.06.2022, 15:44Adjunctul ministrului ucrainean al Agriculturii, Taras Vysotskyi, a precizat că suprafaţa totală însămânţată a scăzut cu 25%, astfel că surplusul de cereale exportabil în anul agricol 2022/2023 ar putea fi unul de 30 de milioane de tone, ceea ce înseamnă o diminuare semnificativă a veniturilor pentru Ucraina. Tot potrivit lui Taras Vysotskyi, recolta de cereale din acest an ar putea fi una cuprinsă între 17 şi 20 de milioane de tone, relatează Agerpres.
Culturile agricole şi exporturile de cereale din Ucraina, grav afectate de război
În mod normal, Ucraina este un mare cultivator mondial de cereale şi oleaginoase, însă exporturile sale au scăzut semnificativ după data de 24 februarie, când a început invazia rusă. Din cauza blocadei instituite de Rusia asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră, autorităţile de la Kiev încearcă să crească exporturile de produse agricole pe cale rutieră, feroviară şi fluvială.
Temeri cu privire la o criză alimentară mondială, după invazia Rusiei în Ucraina
- Ucraina a deschis o nouă rută maritimă către Occident pentru a evita blocada rușilor. România, printre țările...
- Războiul mondial al pâinii. Cât de afectată va fi România, deşi este printre marii producători de grâu din...
- "O cacealma". Vladimir Putin susţine că Rusia nu împiedică exporturile de grâu din Ucraina. În schimb, acuză...
Scăderea producţiei şi exporturilor ucrainene de cereale şi oleaginoase a declanşat temeri referitoare la o criză alimentară mondială, iar războiul din Ucraina, precum şi sancţiunile occidentale impuse Rusiei, au dus la creşterea explozivă a preţurilor la cereale, ulei de gătit, îngrăşăminte şi energie. Totuşi, oficialul ucrainean a precizat că acest lucru nu pune în pericol securitatea alimentară a ţării, scrie barrons.com. "În ciuda pierderii a 25% din terenurile arabile, culturile din acest an sunt mai mult decât suficiente pentru a asigura hrana populaţiei", asigură Taras Vysotskyi, în cadrul conferinţei de presă.
Acesta a subliniat că nivelul de consum a scăzut "ca urmare a valului de emigranţi", care au părăsit Ucraina de teama războiului. Peste 7 milioane de ucraineni s-au mutat în alte zone ale ţării invadate de ruşi, potrivit estimărilor organizaţiilor internaţionale. Iar peste 7,3 milioane de oameni au plecat peste graniţe, mai mult de jumătate dintre aceştia trecând frontiera cu Polonia.
Eforturile Turciei pentru a obţine trecerea în siguranţă a cerealelor blocate în porturile ucrainene de la Marea Neagră nu au dus până acum la niciun rezultat. Oficialii de la Kiev susţin că Moscova impune condiţii imposibile, iar la rândul său Kremlinul susţine că livrările de cereale din Ucraina depind de ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei, mai scrie Reuters.