Două riscuri pentru România, după ce Trump şi Putin au discutat la telefon despre războiul din Ucraina

Donald Trump şi Vladimir Putin au pus la cale destinul Ucrainei şi al Europei într-o conversaţie telefonică de peste o oră, prima confirmată oficial de ambele părţi. Şi au decis să înceapă imediat negocierile de pace în Ucraina. Preşedintele Statelor Unite a discutat 90 de minute cu Vladimir Putin şi au stabilit, printre altele, să colaboreze cât se poate de strâns şi chiar au stabilit să se viziteze. Între timp, preşedintele SUA a şi dezvăluit unde, în Arabia Saudită.

• Klaus Iohannis nu mai primeşte "Palatul împaratului" care a fost renovat cu 9 milioane de euro, ci un apartament

Donald Trump susţine că liderul de la Kremlin este decis să facă pace, şi citez, Vladimir Putin i-a folosit foarte puternicul motto de campanie. Se referea la simţul realităţii, la judecăţile de bun simţ. Anterior, secretarul său al apărării făcea declaraţii mult mai nuanţate în deschiderea unui summit în format Rammstein, desfăşurat de această dată la Bruxelles.

Pete Hegseth a spulberat speranţele Kievului pentru NATO şi transmite că nu se pune problema ca Ucraina să fie acceptată în alianţă. Garanţiile de securitate vor fi acoperite prin prezenta unor soldaţi din ţări europene şi non-europene, adică inclusiv SUA, dar partea cea mai consistentă trebuie să fie acoperită de Europa.

Mai mult, aceste desfăşurări de trupe nu vor acţiona sub incidenţa articolului 5 din carta NATO. Mai mult, Hegseth a punctat că o revenire la graniţele din 2014 nu este realistă, ceea ce implică faptul că Ucraina ar trebui să cedeze teritoriile ocupate de ruşi - Crimeea, Estul ţării - sub control rusesc şi înainte de invazia din 2022, dar acum sub tutela Moscovei se afla şi o parte din Sudul ţării.

În total, Vladimir Putin controlează cam o cincime din teritoriul ucrainean. Ucraina a venit cu propunerea să dea la schimb zonele ocupate în regiunea Kursk, dar Rusia nu a fost de acord cu acest lucru.

Secretarul american al apărării a reiterat şi pretenţia lui Trump ca statele să aloce 5 % din PIB pentru apărare. Paradoxul e că în cifre proporţionale, SUA nu acoperă acest obiectiv, alocă undeva la 3.4 %, mai puţin decât ţările vecine Rusiei ca Polonia sau statele Baltice, care cheltuiesc 4 procente din PIB pentru apărare.

Europa a reacţionat imediat. Ministrul german al apărării a transmis că nu poate exista pace în Ucraina fără ca Ucraina să fie la masă. Iar Polonia şi-a reafirmat sprijinul militar necondiţionat pentru Kiev.

Noi am analizat întreaga situaţie alături de Marius Ghincea, politolog şi cercetător la Institutul Federal de Tehnologie Zurich. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de acesta:

- Ce s-a ales de pacea justă pentru Ucraina în urma declaraţiilor?

- Pacea justă pentru Ucraina nu era niciodată o opţiune fezabilă pe termen lung având în vedere situaţia de pe front din ultimii doi ani de zile. Ce putem să spunem este că ce vedem este doar începutul unui proces de negociere. Nu ştim dacă asta va duce la negocieri. Negocierile implică compromis. Toate părţile implicate trebuie să accepte un anumit timp tip de compromis şi nu este foarte clar dacă în acest moment, aceste negocieri, vor duce invariabil, inevitabil la un succes, la o încetare a conflictului fie cu un armistiţiu sau cu o pace mai stabilă. Dar vedem într-adevăr că mergem în direcţia unor negocieri credibile, cele mai tangibile şi cea mai serioasă formă de negocieri pe care am avut-o poate din aprilie 2022.

- Dar ce fel de strategia este aceasta, în momentul în care porneşti de pe o poziţie minimală şi nu după una maximală, cum ne obişnuise Donald Trump în celelalte cazuri, atunci când voia să negocieze cu Mexic, cu Canada, impunea tarife exorbitante? Aici porneşte direct cu seria de concesii pe care Vladimir Putin şi-a dorit-o dintotdeauna. 

- Într-adevăr, este foarte bizar. Mai ales că comentariile iniţiale pe care Donald Trump le-a oferit presei şi publicului în primele zile ale mandatului său erau foarte critice, erau foarte negative la adresa lui Vladimir Putin şi a Federaţiei Ruse. Vedem aici o schimbare de poziţie. Această schimbare de poziţie ar putea fi explicată prin doi factori. Un prim factor este faptul că lui Donald Trump nu îi pasă atât de mult de situaţia din Ucraina şi că vrea doar să termine această situaţie oricum se poate. Deci, nu are nici un interes să înceapă de pe o poziţie maximalistă, din care ulterior să renunţe. Fie, a realizat împreună cu aliaţii săi că nu poate să forţeze prea mult mâna Moscovei şi că trebuie să accepte să înceapă negocierile în baza unor condiţii dictate sau discutate cu Federaţia Rusă, ceea ce nu este de bun augur pentru Europa, pentru România şi în special pentru Ucraina. 

- Dictată este un cuvânt extrem de dur pentru o ţară care a slăbit  mult în urma a trei ani de război şi a fost izolată de o bună parte a statelor lumii. Ce ar putea să aibă ca avantaj Federaţia Rusă astfel încât să dicteze aceste condiţii şi să forţeze mâna SUA inclusiv să achieseze la o astfel de negociere, de pe poziţii minimale?

- Probabil că cuvântul dictat e puţin prea dur, dar aş spune că în momentul de faţă, Federaţia Rusă se află într-o poziţie favorabilă pe câmpul de luptă. Nu are nici un motiv din punct de vedere tactic sau strategic să se aşeze la masa negocierilor şi dacă o face, o face doar pentru că crede că beneficiile pe care le-ar putea obţine pe cale diplomatică sunt mai mari decât beneficiile pe care le-ar putea obţine pe cale militară având în vedere costurile pe care aceste acţiuni militare le implică. Şi în acelaşi timp, vedem din mesajele şi din tonul mesajelor lui Donald Trump, că Donald Trump achiesează fără prea multă critică la discursul şi la poziţionările Federaţiei Ruse. Vorbeam mai devreme despre faptul că Ucraina ar putea să fie parte a Federaţiei Ruse în viitor sau poate nu ar putea să fie parte. Aceste dubii ridică semne de întrebare semnificative în marile cancelarii europene şi în rândul analiştilor. Şi indică mai degrabă în direcţia faptului că lui Donald Trump de fapt nu îi pasă foarte tare de rezultatul acestor negocieri şi că este o povară de care trebuie să se descotorosească şi s-ar putea ca aceste negocieri să meargă în această direcţie.  Dar din nou, vreau să repet, începutul unor negocieri nu înseamnă şi că se vor finaliza cu succes, în sensul că vom avea un armistiţiu sau o pace. 

- Mă întreb acum, cine mai poate să se opună? Statele Unite erau văzute ca marele arbitru care poate să încline balanţa într-o parte sau cealaltă. Dacă Statele Unite îşi doresc ca aceste negocieri să aibă rezultatul încheierii de pace, cine se mai poate opune? De ce nu ar funcţiona?

- Ucraina se poate opune pentru că este vorba de suveranitatea Ucrainei. Eu cred că are într-o măsură mai mică sau mai mare de ales. Ucraina trebuie să accepte orice termen şi Ucraina trebuie să fie la masa negocierilor. Din punctul acesta de vedere, dacă nu acceptă şi se opune poziţiei adoptate de Casa Albă pierde sprijinul politic, diplomatic şi militar al SUA. Iar aici, rolul fundamental îl vor juca aliaţii europeni, Uniunea Europeană. Dacă aliaţii europeni vor decide să sprijine în continuare Ucraina, chiar dacă nu în aceeaşi capacitate în care o poate face SUA, atunci Ucraina ar putea să zică că nu e de acord cu un rezultat al unor negocieri care le elimină suveranitatea. 

- Telefonul lui Trump cu Vladimir Putin, l-a scos pe Vladimir Putin din izolare, de după cortina de fier sub care îl izolaseră inclusiv liderii europeni? L-a ridicat din nou la masa discuţiilor şi pentru ceialalţi lideri?

- Cu siguranţă, dar a făcut chiar mai mult decât atât, a legitimat anumite pretenţii politice şi geopolitice pe care acesta le are la adresa Ucrainei, în special, dar şi a altor state din Europa Centrală şi de Est prin tocmai faptul că Donald Trump a adoptat în retorica lui şi în mesaje acelaşi raţionament, aceleaşi idei. Ori, atunci când preşedintele SUA preia acelaşi tip de raţionament, nu mai poţi să vorbeşti despre poziţiile Federaţiei Ruse ca fiind complet izolate sau ilegitime.

- Şi atunci, mă întreb cu privire la ţara noastră. Avem un preşedinte interimar, un preşedinte care totuşi are ca principală atribuţie politica externă, se întâmplă aceste lucruri în jurul nostru. Cum lasă România în contextul acestor discuţii galopante despre pace în regiune, cum e România cu un preşedinte interimar?

- Din păcate, într-o poziţie strategică destul de proastă. În primul rând pentru că criza politică internă ne limitează capacitatea de a ne concentra pe orice altceva decât situaţia internă. Dacă întrebaţi liderii politici de la Bucureşti, aproape nimeni nu vorbeşte de politică externă, de situaţia din Ucraina, toată lumea vorbeşte despre Călin Georgescu, depre politica internă şi nimic mai mult. Ori, în condiţiile acestea şi cu un preşedinte intermar care nu are aproape deloc experienţă internaţională, ne aflăm într-o poziţie în care nu suntem nici măcar la masa negocierilor, nici nu avem un cuvânt de spus în consultarile interne pentru că avem un nou preşedinte fără expertiză, fără contacte, fără reţele, cu o criză politică care ne credibilizează şi care duce la semne de întrebare legate de caracterul democratic al Statului Român. În condiţiile acestea, situaţia României este destul de precară şi depindem în acest moment de ce se întâmplă la Bruxelles în cadrul NATO şi a EU şi sperăm că deciziile care se vor lua în alte cancelarii, fără noi la masă, nu ne vor afecta semnificativ. Dar nu exista nici o certitudine în această privinţă. 

- Care sunt riscurile cele mai mari pentru ţara noastră?

- În acest moment sunt două riscuri primordiale. Riscul principal este că SUA şi Rusia ar putea să negocieze un acord peste capul europenilor, ucrainenilor şi deci, şi a românilor, în care să negocieze mai mult decât dosarul ucrainean. Domnul Trump, în mesajul său de pe Social Media, vorbea de mai multe dosare care  sunt necociate în acelaşi timp. Vorbea despre situaţia din Orientul Mijlociu, situaţia din Ucraina şi alte dosare. Şi este foarte probabil să existe o tranzacţie în care Federaţia Rusă renunţă la anumite pretenţii în anumite dosare, iar SUA face compromisuri pe alte dosare. De exemplu, să renunţe la influenţa SUA în Europa de Est. O retragere a trupelor ameicane din România, de exemplu. Sau un acord tacit că SUA nu intervine foarte activ militar în cazul unor tatonări la graniţele unor state din Europa Centrala şi de Est.  Ar fi extrem de contrare intereselor de securitate ale României şi ale statelor de pe Flancul Estic şi ne-ar pune în primejdie securitatea naţională pe termen scurt şi mediu.  Al doilea aspect este legat de Ucraina, legat în special de faptul că o pace injustă sau un armistiţiu care nu duce la soluţionarea conflictului creează nişte dileme de securitate în Marea Neagră. Ori, mare parte din comerţul românesc şi independenţa noastră energetică depinde de accesul la Marea Neagră şi dacă situaţia de securitate din Marea Neagră nu se rezolvă, asta se traduce într-o continuare a securităţii pentru România pe termen nedeterminat. 

- Efectul Bolojan în societate pentru următoarele trei luni. Ce ar putea să facă? Ce ar trebui să facă astfel încât să mai detensioneze polarizarea extemă?

- Trei lucruri. Primul lucru, să comunice. Una din marile criticepe care am adus-o preşedintelui Iohannis ca societate şi societate civilă a fost faptul că nu a comunicat. Avem nevoie de un preşedinte care comunică, care poate să transpună societăţii problemele principale pe care le avem ca stat atât intern, cât şi extern şi care să ofere nişte naraţiuni a ceea ce simte românul de zi cu zi, să vină cu cât mai multe informaţii legate de criza politică   care a început în decembrie, dovezi cu privire la potenţilele intervenţii străine în alegerile româneşti şi prin asta să ofere mai multă credibilitate şi încredere în instituţiile statului. În al doilea rând, unitate. Rolul preşedintelui, conform Constituţiei României, este acela de a media între stat şi societate. Trebuie să se asigure că în următoarele trei luni face tot ce este posibil pentru a reduce tensiunile şi diviziunile din societate, pentru a creşte unitatea statului român. Şi al treilea punct, pe plan extern, să îi contacteze pe principalii aliaţi şi parteneri ai României, să arate că România este un actor stabil, predictibil, responsabil şi care merită să fie luat în seamă, care trebuie să fie invitat la masa negocierilor, exact în aceste momente extrem de importante pentru viitorul securităţii europene şi pentru viirorul României. 

-USR a pus umărul la plecarea preşedintelui şi se mândreşte cu asta, s-a aliat cu extremiştii pentru asta şi acum spun că ar putea să susţine chiar şi o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Ce joc face USR şi ce câştigă din asta?

- Nu este foarte clar ce joc face USR. USR joacă foarte cinic şi e interesant de analizat comparaţie între modul în care partidele din Germania s-au poziţionat faţă de colaborarea cu extrema-dreaptă atunci când Partidul Creştin Democrat German a încercat să voteze o lege privind imigraţia şi modul îîn care USR, partid progresist liberal, pro-european votează cot la cot cu AUR şi POT. Din punctul acesta de vedere, arată că USR este mult mai pragmatic şi lipsit de coerenţă ideologică, valorile partidului nu par să fie suficient de substanţiale încât să dicteze o necolaborare cu actori anti-democratici, anti-europeni. Partide care ar trebui să se asigure că ţin la valorile pe care le promovează. Iar când vine vorba de USR, care se consideră diferi faţă de partidele tradiţionale, ar trebui să fie primul partid care face acest lucru.