Antena LIVE

Curs valutar

Cine este chirurgul timişorean ridicat de poliţişti din cabinet, după ce terminase un test Papanicolau. Ar fi luat mită de la 10 bolnavi de cancer

Încă un scandal zguduie sistemul medical. Șase medici chirurgi oncologi de la Spitalul Municipal de Urgenţă din Timişoara sunt acuzați că ar fi primit mită de la pacienți. În acelaşi dosar este cercetată, tot pentru luare de mită, şi o asistentă. Unul dintre medici a fost prins în flagrant de ofiţerii DGA, chiar în timp ce primea un plic de la o pacientă. Toţi cei şapte sunt cercetaţi sub control judiciar. 

De la 29.08.2024, 13:48
WhatsApp
Vezi și:

De la 100 de lei, până la 300 de euro, atât dădea un bolnav de cancer medicului care-l trata. Mai bine de jumătate dintre doctorii angajaţi pe Secţia de Chirurgie Oncologică din Spitalul Municipal Timişoara sunt acum vizaţi de anchetă. 

Cadrele medicale se pot întoarce la serviciu şi trebuie să anunţe dacă vor să părăsească ţara. Doctorii şi asistenta au răspuns întrebărilor procurorilor până târziu în noapte, iar câţiva au recunoscut că au primit diferte sume de bani ori produse din partea pacienţilor. Anchetatorii au decis să îi plaseze pe toţi sub control judiciar.

Până acum, conducerea spitalului municipal din Timişoara nu a făcut nicio declaraţie oficială pe marginea acestui subiect, deşi jumătate din medicii de la secţia de Oncologie sunt vizaţi de ancheta procurorilor. Au fost monitorizaţi de ofiţerii DGA cu ajutorul camerelor video instalate în încăperile spitalului în care se întâlneau cu pacienţii.

Medic, ridicat după ce terminase un test Papanicolau

Pe acelaşi subiect

1.000 de euro şi 1.200 de lei au găsit ofiţerii DGA în cabinetul doctorului Laurenţiu Drăghici, chirurg în cadrul Secţiei de Chirurgie Oncologică a Spitalului Municipal din Timişoara. Flagrantul a avut loc după ce medicul a încheiat un examen Papanicolau făcut unei paciente. 

În faţa jurnaliştilor, medicul zâmbeşte. Potrivit unor surse judiciare, el le-ar fi spus anchetatorilor că banii găsiţi în cabinet sunt de la o bolnavă, pentru a-i cumpăra medicamente şi produse necesare unei viitoare intervenţii chirurgicale. Procurorii spun că 10 pacienţi s-ar fi "revanşat" faţă de acest medic, în decurs trei luni, cu plicuri cu bani pentru tratamentele sau operaţiile făcute în spitalul de stat. 

În total, 46 de fapte de luare de mită ar fi numărat procurorii care i-au supravegheat pe medici de la jumătatea lunii aprilie. Ieri au făcut percheziţii în locuinţele lor, dar şi în camera de gardă a Spitalului Municipal din Timişoara şi în ambulatoriu. Şase medici chirurgi şi o asistentă care lucrau în secţia de Oncologie sunt vizaţi de anchetă.

În urmă cu doi ani, în aceeaşi Secţie de Chirurgie Generală Oncologică, anchetatorii l-au ridicat pe medicul Octavian Mazilu, tot pentru şpagă. Acesta era pe atunci şeful secţiei, iar anterior chiar manager al Spitalului Municipal Timişoara.  Anchetatorii au stabilit că acesta a luat bani de la pacienţi sau aparţinători de 26 de ori în mai puţin de două luni. Medicul a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Acum profesează şi este chiar director medical la Spitalul din Drobeta Turnu Severin.

Iulia Pop

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc. ...

spaga medici timisoara cancer
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025