Antena LIVE

Curs valutar

Video

Ce ar urma dacă scenariul prin care președintele Iohannis demisionează în vară devine realitate

Klaus Iohannis, şef al Consiliului European și Nicolae Ciucă, președinte interimar în România. Este scenariul bombă discutat de conducerea PNL. Potrivit acestuia, şeful statului ar putea demisiona cu șase luni înainte de termen. Totul depinde de negocierile politice dintre liderii Europei. 

De la 11.01.2024, 13:15
WhatsApp
Vezi și:

Actualul preşedinte al Consiliului European va candida la alegerile europarlamentare din luna iunie. Charles Michel va deschide lista partidului Mișcarea Reformatoare din Belgia, iar Klaus Iohannis l-ar putea înlocui din luna iulie. Potrivit unor surse politice, acest scenariu a fost analizat de liderii PNL.

Charles Michel se va retrage din funcția de șef al Consiliului European, iar forul care reunește șefii de stat și de Guvern din UE va rămâne fără președinte din luna iulie. În acest caz, postul ar trebui preluat de premierul maghiar Viktor Orban. Asta pentru că Ungaria va prelua de la 1 iulie preşedinția rotativă a UE. Marile cancelarii Occidentale ar vrea să evite acest scenariu, iar Klaus Iohannis ar fi una dintre soluții. Președintele României ar fi preferat în locul lui Viktor Orban, un lider care a promovat de multe ori retorică și interesele Kremlinului în Uniunea Europeană.

Că să ajugă preşedinte al Consiliului European, Klaus Iohannis ar avea nevoie de sprijin din partea celor mai influenți lideri din Europa.

Cristian Pîrvulescu, specialist în științe politice: Nu cred că preşedintele Iohannis va accepta doar un mandat pentru câteva luni. Ar trebui să accepte un mandat pentru o perioadă lungă. Adică să aibă o promisiune legată de susţinerea şefilor de Stat şi de Guvern pentru poziţia respectivă între 2024 şi 2029. 

Pe acelaşi subiect

Financial Times scrie că unul dintre favoriți este fostul prim-ministru italian Mario Draghi. Pe listă se mai află premierul spaniol Pedro Sanchez și Mette Frederiksen, șefa Guvernului din Danemarca.

Ce ar urma să se întâmple după demisia președintelui

Potrivit Constituției, dacă președintele demisionează, funcția supremă în Stat devine vacantă, iar interimatul ar fi asigurat de șeful Senatului. În acest caz, demisia lui Klaus Iohannis cu șase luni înainte de termen ar produce un adevărat cutremur pe scenă politică. În PNL ar începe lupta pentru putere, iar partidul și-ar schimbă liderul înainte de alegeri. Nicolae Ciucă s-ar retrage de la șefia Senatului, apoi ar prelua că interimar funcția de președinte al României.

Interimatul lui Nicolae Ciucă la Palatul Cotroceni ar schimbă raportul de forțe din Coaliție.

Cristian Pîrvulescu, specialist în științe politice: PNL poate să trimită un candidat în Turul II şi atunci o confruntare PSD-PNL în Turul II poate fi câştigată de PNL. Pentru PNL, care nu e într-o poziţie de forţă, o astfel de informaţie, un astfel de scenariu poate să întărească poziţia.

Numele lui Klaus Iohannis a mai fost vehiculat pentru funcția de secretar general al NATO, dar și pentru cea de Înalt Comisar al Uniunii Europene pentru politică externă.

În mod normal, Șeful Statului ar trebui să îşi încheie cei 10 ani de mandat la Palatul Cotroceni pe 21 decembrie. 

Marius Gîrlaşiu

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell. ...

klaus iohannis presedinte romania consiliul european nicolae ciuca
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025