Video Analist, despre demisia lui Iohannis: România este la o răscruce, traiectoria ar putea duce la izolaţionism, sărăcie, influenţa rusă
Curtea Constituţională a validat demisia lui Klaus Iohannis şi a aprobat interimatul lui Ilie Bolojan în funcţia de preşedinte al României. În consecinţă, liberalul s-a retras din funcţia de şef al PNL şi are de păstorit peste o perioadă în care vor fi organizate noi alegeri şi ar trebui să primim răspunsurile clare, detaliate, despre cele anulate.
- Moştenirea lui Iohannis, după 10 ani la Cotroceni: "Dumnezeu să binecuvânteze România". DETALII la Observator 19:00
- Klaus Iohannis îşi încheie astăzi mandatul de preşedinte, printr-o ceremonie la Palatul Cotroceni
Procurorii au făcut percheziţii la şefii de campanie ai lui Călin Georgescu - Radu şi Crenguţa Pally. Cei doi sunt foşti jurnalişti locali, au activat în Argeş şi au lucrat la publicaţii de cancan precum Blitz.
Prezidenţiabilul pretins independent Călin Georgescu a cerut "oprirea acestor abuzuri" şi a scris el însuşi această titulatură pe Facebook, "şeful meu de campanie" deşi imediat după turul întâi ne spunea că nu există o echipă de campanie de câte ori noi, jurnaliştii, încercam să obţinem mai multe informaţii de la şeful de campanie.
Demisia lui Iohannis este criticată dur de social-democraţi, care se tem însă şi de căderea propriului Guvern, pentru că USR a dat semne că ar susţine până la urmă o moţiune de cenzură, în anumite condiţii.
Oricum, Alfred Simonis, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, este de părere că Iohannis a trântit paltonul peste ţară şi a plecat ca un laş. O aluzie la gestul lipsit de elegantă al lui Klaus Iohannis de la începutul primului său mandat, când, enervat că niciun SPP-ist nu se repede să-i ia paltonul, l-a trântit pe plafonul maşinii, eveniment petrecut tot pe un 10 februarie, cu 10 ani înainte ca aceeaşi dată să îi încheie preşedintelui destinul politic.
- Analist, despre demisia lui Iohannis: România este la o răscruce, traiectoria ar putea duce la izolaţionism,...
- Analist, despre sondajul din România în care Iohannis are încredere 8%, iar Putin 12%: "Extrem de grav"
- Cristian Pîrvulescu: Iohannis nu ar fi demisionat dacă era sigur că supravieţuieşte moţiunii de suspendare
- De ce avem un nou record de căldură, deşi El Nino a încetat, iar experţii anticipau o răcire a vremii
- Expertă în Orientul Mijlocul, despre propunerea lui Trump privind Gaza: "Irealizabilă, este o fantezie"
Noi am analizat întreaga situaţie alături de Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de acesta:
- Trei luni de interimat cu Ilie Bolojan. Ce efect ar putea să aibă această conducere interimară a fostului liberal într-o societate extrem de divizată şi de polarizată?
- Să sperăm că un efect benefic. Este o posibilitate de reset într-un context politic destul de tensionat, foarte tensionat, cu care societatea românească nu s-a mai confruntat, probabil de mult timp, în perioada sa democratică. Trebuie să înţelefem că această criză politică are trei nivele şi pe care domnul Bolojan ar putea să rezolve unul din ele sau să adreseze unul din ele. Un prim nivel se referă la neîncrederea populaţiei în statul român. Este o criză de neîncredere faţă de instituţii şi care nu a plecat de ieri, a plecat de mai mult. Ştim toate aceste aşteptări faţă de clasa politică şi care au fost materializate într-un anumit sens de partea estremist-naţionalistă. La aceasta se adaugă o problemă de turbulenţă geopolitică asupra căreia România are mică influenţă, e foarte greu să o controleze. Este legată de războiul de agresiune a Rusiei, care a răvăşit foarte mult ceea ce se întâmplă în Europa. A produs o nouă reacţie la nivel de înzestrare militară, a afectat preţurile de energie şi a stimulat foarte mult partidele populiste. Dar pe lângă această turbulenţă care vine din est, mai este o turbulenţă care vine din vest. Şi mă refer la semnalele destul de confuze pe care administraţia Trump o trimite către europeni, semnalul fiind: "De aici încolo va trebui să aveţi grijă de voi din punct de vedere al securităţii!" Dar dincolo de aceasta este şi această politică pe care administraţia Trump o promovează intern şi care rezonează cu anumit segment din cetăţenii români.
Ai o criză de încredere în instituţiile statului, o criză geopolitică care se suprapune, şi aici e problmea domnului Iohannis şi să sperăm că nu şi a domnului Bolojan, criza de leadership. Eu sunt convins că domnul Iohannis ar fi rămas preşedinte şi astăzi dacă s-ar fi implicat, dacă ar fi demonstrat leadership. Leadershipul îl demonstrezi constant, nu numai la sfârşit. Îl demonstrezi în faţa societăţii, vorbind, comunicând. Pentru că dacă nu vorbeşti, ceilalţi vor vorbi, laşi un vid comunicaţional care va fi umplut de alţii. În mod special, ce s-a întâmplat după anularea alegerilor? Domnul Iohannis s-a retras. O mare, mare greşeală. (...) Pentru că atunci era momentul. Nu poţi să anunţi că este vorba de un război şi să nu oferi explicaţii. Ridici foarte mult nivelul, oamenii se tem, oamenii au nevoie de explicaţii şi atunci este momentul să te implici. Asta se numeşte leadership.
Domnul Bolojan poate să controleze foarte puţin turbulenţa geopolitică, dar ce poate să facă este să reclădească puţin încrederea cetăţenilor în instituţiile statului, acesta este un proces de lungă durată, nu are timp în trei luni. Dar trebuie să se implice, trebuie să se distingă clar faţă de modelul Iohannis astfel încât să comunice, să gestioneze foarte bine acest lucru şi fără politicianisme, fără jocuri care ar putea fi interpretate.
- Din cum l-aţi văzut până acum pentru că am avut deja câteva declaraţii de presă ale lui Ilie Bolojan, sigur mult mai multe în trei zile decât am văzut în 10 ani de Klaus Iohannis, mult mai multe discuţii cu jurnaliştii, dar cumva, tot pe acelaşi calapod scurt şi apăsat. Stilul acesta de comunicare cum va pica el către societate?
- Domnul Bolojan are un avantaj. El vine din eşalonul II al politicii româneşti, deci nu este asociat cu eşalonul I, pe care lumea îl blamează în momentul de faţă, asta îl ajută. În al doilea rând, are o anumită carismă organică, el vorbeşte apăsat, vorbeşte îndesat, are o greutate când vorbeşte, care este puţin diferită de a domnului Iohannis, e mai comunicativ cât de cât, se face ascultat. Dar cum aţi remarcat şi dumneavoastră, este o problemă penru că intervenţiile sunt foarte scurte. Nu este suficient. Domnul Bolojan trebuie să crească şi trebuie să crească rapid. Dânsul a venit de la Oradea, a devenit şef interimar al PNL şi în scurt timp a devenit şi preşedintele României. Este o perioadă în care trebuie să îl vezi la locul de muncă foarte mult timp şi trebuie sprijinit. Are o echipă cu care probabil se va baza, dar are şi o mare responsabilitate. În acest vârtej, în acest context intern în care lumea şi-a pierdut foarte mult încrederea în instituţii, lumea se uită spre el cu speranţă. Dacă ratează, în acest context de instabilitate şi haos, rezultatul nu va fi fericit, şi nu numai pentru dânsul sau pentru PNL, ci pentru întreaga ţară. Deci, trebuie să crească.
- Pentru parcursul pro-european al ţării şi pentru amelioararea tensiunilor din societate, demisia lui Klaus Iohannis a fost un lucru bun la momentul la care a venit sau a fost un lucru rău şi a deschis o cutie a pandorei şi mai periculoasă?
- În primul rând, a creat un precedent care nu este foarte bun, ne va urmări în viitor. Pentru că domnul Iohannis nu a trădat, nu şi-a dat demisia pentru că a încălcat Constituţia, nu ne aflăm într-o situaţie de Richard Nixon, nu a făcut nimic ilegal. Conform deciziei CCR avea dreptul să rămână preşedinte. Unde a intervenit problema? A intervenit o problemă politică, a devenit o piatră de moară.
Probabil domnul Iohannis trebuia să îşi aleagă mai bine timpul să iasă din această discuţie. De exemplu, săptămâna trecută sau poate după ce a fost numit domnul Bolojan ca şef al Senatului. Dar rezultatul este că a întârziat foarte mult şi la un moment dat s-a creat această impresie că este forţat afară de către forţele suveraniste. Probabil ăsta e cel mai mare eşec. Pentru că în momentul acesta suveraniştii vor interpreta asta ca pe o victorie, se simt încurajaţi şi vor mai mult. Era predictibil, nu este vorba numai de Iohannis, vor tot. Pentru că în momentul în care creezi instabilitate, îl elimini pe preşedintele statului, elimini prim-ministrul, atunci ai haos. Şi la acest haos nu o să câştige partidele care sunt la putere, câştigă celelalte. Şi asta este răscrucea în care România se află acum, o traiectorie care poate să ducă spre instabilitate şi haos şi dezordine şi destinaţia este clară: izolaţionism, sărăcie, influenţa rusă. Sau un proiect de stabilitate, acesta cred că este un atu pentru domnul Bolojan, el inspiră prin modul în care comunică o anumită ancoră de stabilitate, l-aş mai pune pe Nicuşor Dan. Nu îmi e clar ce se întâmplă cu USR. Acestea sunt cele două variante.
- În jocul acesta de stabilizare intră şi USR, din nou, după ce Elena Lasconi anunţa că nu va susţine moţiunea de cenzură, au apărut câteva voci care ventilau posibilitatea de a susţine moţiunea de cenzură cu anumite condiţii, dar nu poţi să ştii ce se întâmplă când deschizi cutia pandorei. Ce urmăreşte USR cu tot ceea ce a făcut în aceste zile şi ce câştigă?
- Cred că nici ei nu ştiu foarte bine pentru că sunt foarte divizaţi. Doamna Lasconi a spus că nu este interesată să meargă şi să alimenteze acest haos. Pentru că aşa cum aţi spus şi dumneavoastră şi cam toată lumea ştie, când dai drumul la haos nu îl mai controlezi, nu ştii unde ajunge şi deja tensiunea în societate a crescut foarte mult, sunt ameninţări cu violenţa nu numai verbală ci şi fizică, care s-au intensificat în ultima perioadă. Sunt declaraţii virulente antisemite, de eliminare a evreilor din România, ca în anii 30.
Deci, nu te joci cu asta, nu dai foc. USR nu cred că îşi dă seama în ce direcţie exact se îndreaptă, sunt extrem de divizaţi. Nu ştiu dacă să mai continue cu doamna Lasconi, o parte dintre ei vor, o parte se îndreaptă către celălat candidat şi cred că această turbulenţă internă şi această luptă internă creează idei proaste. Trebuie să te gândeşti dincolo de partid şi să te gândeşti dacă aceste acţiuni ajută per ansamblu. Cum îşi vor aminti lumea de USR peste un an sau doi? Ca cei care au contribuit la dat foc sau cei care au creat un punct de stabilitate? Asta înseamnă maturitate politică, responsabilitate politică. Nu poţi să te gândeşti numai pe termen scurt şi să crezi că treburile vor merge foarte bine când intervin astfel de situaţii.
- Îl pomeneaţi pe Nicuşor Dan în tandem cu Ilie Bolojan ca aceşti vectori de stabilitate. În acest context, mai rămâne Crin Antonescu până la capît candidatul comun al coaliţiei sau s-ar putea să avem şi aici schimbări? Cum sunt scenariile spre care înclinaţi?
- Cred că domnul Bolojan ar face o greşeală dacă ar începe să joace politicianism. Lumea are aşteptări de la dânsul, cel puţin în perioada următoare. Vrea să dovedească că e om serios, el şi-a creat o imagine de om serios, care ce spune asta face. Dacă începe să joace policitianist toată această imagine îl va urmări şi îl va afecta. Este posibil să vedem la un moment dat că domnul Crin Antonescu, din sondaje nu performează. S-ar putea, vom vedea la un moment dat dacă este adevărat sau nu. Dar domnul Bolojan l-a susţinut clar pe domnul Antonescu, e opţiunea dânsului, a precizat-o foarte clar. Nu poţi să ai o atitudine diferită în momentul de faţă.
Va avea un recurs şi îşi va pierde mult din avantajele pe care le are în momentul de faţă. Domnul Nicuşor Dan se prezintă foarte bine, dar deşi şi-a anunţat primul candidatura, de o lună de zile nu prea s-a implicat foarte direct. Ar fi avut terenul singur să joace pe el până se anunţă ceilalţi candidaţi, e ezitat, dar se pare că accelerează în ultima perioadă. Domnul Nicuşor Dan are o figură care prezintă un profil care se compensează cu domnul Bolojan. Din punctul meu de vedere, ei reprezintă două ancore ale stabilităţii, în variante diferite. Domnul Bolojan mai apăsat, domnul Nicuşor mai centrist, evită conflictele, aţi văzut reacţia la declaraţia doamnei Lasconi. Şi într-un moment de turbulenţă politică, cel care se prezintă la un moment dat credibil s-ar putea să câştige. Suntem încă la început, vom vedea probabil în trei săptămâni cum arată sondajele, dar ca ăstea sunt cele două tabere.
- Asta ar însemna ca PNL să scindeze coaliţia, ca PNL să facă front comun cu cine* Doar cu Nicuşor Dan sau şi cu USR? Să renunţe la Crin Antonescu şi să îl susţină şi PSD? Ce se întâmplă cu PSD în ecuaţia aceasta?
- Sunt mai multe variante. Singura posibilitate care văd ca să se scindeze coaliţia este într-adevăr dacă domnul Ciolacu pierde conducerea partidului şi eventual domnul Ponta, care aşteaptă undeva în umbră. Nu îmi dau seama în momentul de faţă dacă domnul Ponta este aşa de popular, informaţiile mele par să spună că nu. Vom vedea la moţiunea de cenzură de săptămâna aceasta dacă într-adevăr s-au adunat mai multe forţe care îl respind pe domnul Ciolacu decât cele care îl susţin. Dacă structura rămâne la fel, cred că mergem în continuare Antonescu, Lasconi şi Nicuşor Dan.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰