Antena LIVE

Curs valutar

PSD vrea supraimpozitarea salariilor, şi la stat, şi la privat. Plafonul de la care ar putea fi aplicată măsura - surse

Marcel Ciolacu a propus in ședința coaliției de luni seară supraimpozitarea veniturilor bugetarilor și a pensiilor speciale care depășesc salariul președintelui, potrivit unor surse politice. Propunerea ar putea fi aplicată și veniturilor din sectorul privat. De altfel, în coaliție se vorbește de săptămâna trecută despre asta, însă există riscul de neconstituționalitate. Tocmai de aceea varianta este încă în analiză. Liderul PSD a confirmat marți dimineață discuţii despre impozitarea progresivă a veniturilor angajaților de la stat care cumulează pensia cu salariul și care depășesc venitul președintelui României. El susţine că sectorul privat nu a fost discutat.

De la 25.04.2023, 13:35
WhatsApp
Vezi și:

Liderul social democraţilor a propus luni, în cadrul unei şedinţe a coaliţiei de guvernare, impozitarea progresivă a veniturilor care depăşesc salariul preşedintelui, adică pragul de 25.000 de lei. Măsura ar urma să se aplice atât la stat cât şi la privat. De menţionat este că, în coaliție, se vorbește de săptămâna trecută despre acest scenariu, însă există riscul de neconstituționalitate.

Supraimpozitarea veniturilor bugetarilor și a pensiilor speciale

Tocmai de aceea, varianta supraimpozitării veniturilor bugetarilor și a pensiilor speciale este încă în analiză. Ministerul Finanţelor trebuie să vină cu un raport, într-o săptămână, privind impactul unei astfel de măsuri. Nu este exclus nici să fie introduse mai multe praguri de impozitare, potrivit unor surse din cadrul coaliţiei de guvernare. 

Ciolacu a explicat marţi la Parlament că este normală o impozitare suplimentară, dacă e constituţională, la cumulul de salariu şi pensie specială. El susţine că sectorul privat nu a fost discutat.

Pe acelaşi subiect

"Vorbim de cumulul de salariu şi pensie specială. Vorbim numai de zona bugetară. În acel moment, dacă prin acel cumul, depăşeşti salariul brut al preşedintelui, care e aproximativ 25.000 de lei, e normal să vii, dacă e constituţional, cu o impozitare suplimentară, pentru că sunt două venituri de la bugetul statului... În lege nu poţi să treci numai pe cei care au şi componentă specială în pensie, nu poţi interzice numai la unii. Eu cred că abordarea corectă e zona de impozitare, pe praguri", a spus Ciolacu. "A fost vorba de veniturile numai de la statul român", a explicat Marcel Ciolacu.

Liderii coaliţiei au mai discutat luni despre măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, pe fondul scăderii încasărilor la bugetul de stat. Premierul Nicolae Ciucă a cerut să nu fie tăieri salariale de niciun fel, dar nici să nu crească salariile până la noua lege a salarizării.

S-a decis stoparea angajărilor la stat și o reducere cu 10% la cheltuielile de bunuri și servicii. Cât priveşte cumulul pensiei cu salariul, coaliția a decis că nu se poate face prin ordonanță, pe motiv de neconstituționalitate. Astfel că trebuie să se aplice prin lege. Potrivit surselor citate, UDMR s-a opus măsurii interzicerii cumulului pensie-salariu.

Marcel Ciolacu: Nu s-a vorbit despre îngheţarea salariilor bugetarilor

Marcel Ciolacu susţine însă că nu s-a vorbit despre îngheţarea salariilor bugetarilor. "Nu s-a vorbit desptre îngheţarea salariilor bugetarilor. Avem Legea 153. Urmează, în cererea de plată numărul patru să avem o nouă lege a salarizării. În acel moment toate aceste lucruri vor fi discutate", a spus liderul PSD.

El a precizat că nu s-a vorbit niciodată de tăieri de salarii. "Nu s-a vorbit niciodată de vreo îngheţare de venituri în niciun sistem. Cu adevărat, este o abordare corectă şi profesionistă, astfel încât, dacă tot avem jalonul, e normal să avem o abordare corectă şi unitară", a afirmat Ciolacu.

Budăi: Nu vorbim de o înghețare a salariilor, ci vorbim de o neintervenție 

Ministrul Muncii a spus că nu va fi o înghețare a salariilor bugetarilor, ci de o neintervenție pe o perioadă limitată. El susţine că, în continuare, vor fi făcute angajări în Educație și Sănătate.

"Pe o perioadă de câteva luni să nu mai fie intervenție asupra legii salarizării. Suntem într-un contract cu Banca Mondială. Punem la dispoziția Băncii Mondiale datele, astfel încât să avem oglinda unde suntem acum și să știm ce măsuri să luăm. Deci nu vorbim de o înghețare a salariilor, ci vorbim de o neintervenție pe o perioadă limitată", a spus Marius Budăi.

Întrebat dacă mai pot crește salariile până la finalul anului, ministrul Muncii spune că este o decizie pe care coaliția o va lua. "Acolo unde este nevoie de o intervenție, ați văzut acele echilibrări între sporurile venite din fonduri europene și PNRR, coaliția a înțeles și a intervenit pentru a nu avea scurgeri de personal dintr-o parte în alta, dar nu vorbim de majorarea salariului din lună în lună, pentru că suntem în luna aprilie și am majorat salariile în luna ianuarie, ci vorbim o neintrervenție asupra legii salarizării, astfel încât analiza de impact pe care o avem când plecăm în analiza finală pentru a crea noua lege a salarizării să nu fie modificată pe parcurs", adaugă Budăi. El susţine că vor fi excepții la angajări în sistemul de educație și sănătate. 

Florentina Lazăr

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme. ...

impozit salarii venituri stat privat prag
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024