Antena LIVE

"Absolut rușinos" Personalul medical care vaccinează "la chiuvetă" va fi pedepsit, garantează Valeriu Gheorghiță

Vaccinarea este o problemă de siguranță națională, iar cei care nu au înțeles acest lucru au o mare problemă, spune Valeriu Gheorghiță despre vaccinarea la chiuvetă. Președintele CNCAV dă asigurări că cei care au participat la astfel de acțiuni își vor primi pedeapsa cuvenită.

De la 16.11.2021, 16:46
"Absolut rușinos" Personalul medical care vaccinează "la chiuvetă" va fi pedepsit, garantează Valeriu Gheorghiță RO Vaccinare via Facebook

"Ne îngrijorează foarte mult și ne mâhnește această situație, pentru că este absolut rușinos pentru corpul medical care participă la astfel de acțiuni frauduloase și care încurajează astfel de acțiuni. Chiar astăzi am avut o discuție cu domnul ministru Lucian Bode legat de această temă și pot să vă garantez că în momentul de față toate structurile sunt implicate atât în identificarea celor care fac astfel de practici, cât și în derularea anchetelor pe mai departe pentru ca cei care au participat să își primească pedeapsa cuvenită. Toleranța față de astfel de activități este zero", spune Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Valeriu Gheorghiță: Vaccinarea, o problemă de siguranță națională în România

Astfel de fapte - vaccinarea la chiuvetă - decredibilizează România la nivel mondial și în Europa, decredibilizează corpul medical și tot efortul făcut în pandemie, spune medicul: "Trebuie să înțelegem că strategia de vaccinare a fost adoptată nu doar prin Hotărâre de Guvern, ci și în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, deci vaccinarea este o problemă de siguranță națională. Dacă cineva nu a înțeles acest lucru până astăzi are o mare problemă". "Nu ne putem juca cu lucruri care afectează grav sănătatea oamenilor și credibilitatea României pe plan internațional. Este de neacceptat acest lucru, mai ales când vine din partea unui cadru medical", a adăugat acesta.

Mai multe percheziţii au avut loc, marți, în județele Bihor și Satu Mare. Procurorii au descins la 13 adrese într-un nou caz de vaccinare la chiuvetă, în care ar fi fost emise peste 2.000 de certificate false. Conform unor surse din anchetă, instituția vizată de percheziții este un centru de vaccinare din Vama Petea.

Ți-a plăcut acest articol?

vaccinare valeriu gheorghita covid coronavirus
Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

În vacanţă, în ţară

În vacanţă, în străinătate

Acasă, cu familia

Cu prietenii

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024