Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cât costa un certificat COVID fals la Vama Petea. Persoane care au simulat vaccinarea au ajuns la spital în stare gravă şi au spus medicilor despre schemă

Percheziţii ample la centrul de vaccinare din Vama Petea, acolo unde există suspiciuni că ar fi fost emise aproape 3000 de certificate COVID false. Sunt cercetaţi penal mai mulţi funcționari din cadrul Consiliului Județean Satu Mare și DSP Satu Mare, care ar fi coordonat centrul de vaccinare. Tot în acelaşi dosar, procurorii DNA au efectuat 12 percheziții domiciliare în județele Bihor și Satu Mare. 

de Redactia Observator

la 16.11.2021 , 14:42

Potrivit unor surse Observator, toată ancheta privitoare la certificatele false de vaccinare a pornit în luna septembrie când angajați ai Consiliului Județean Satu Mare au ajuns cu Covid la spital, unii fiind bolnavi în stare gravă. Atunci le-au mărturisit medicilor de unde au obținut certificatul de vaccinare. Centrul de vaccinare din Vama Petea se află în administrarea Consiliului Județean Satu Mare. Nu doar funcționari, ci şi alți pacienți cu Covid au recunoscut vaccinarea la chiuvetă, adică atunci când imunizarea este simulată, serul aruncat, iar persoana nevaccinată primeşte un certificat Covid care atestă imunizarea.

Un certificat COVID fals plătit cu 200-300 de euro

Un certificat covid fals ar fi costat între 200-300 de euro. Schema funcţiona fără ca persoanele care primeau certificatul Covid fals să fie prezente. La una dintre percheziţii s-au găsit câteva zeci de mii de euro, precum şi certificate de vaccinare în alb sau completate. Ar fi vorba de peste 3000 de certificate false. Ancheta vizează persoane din centrul de vaccinare Vama Petea, angajaţi DSP, intermediari şi beneficiari. De la centrul de vaccinare ar fi implicați asistente şi registratori.  Șefa DSP Satu Mare susține că a fost informată marți la 7.15 dimineața despre percheziții, dar nu știa despre ce e vorba. La fel și prefectul de Satu Mare. 

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Cât costa un certificat COVID fals la Vama Petea. Persoane care au simulat vaccinarea au ajuns la spital în stare gravă şi au spus medicilor despre schemă