Lungul drum al vaccinului anti-COVID către pacienți. Cursă contracronometru, supervizată de armată
Ne pregătim pentru sosirea primelor vaccinuri anti-COVID în România, dintre cele un miliard 225.000 de doze rezervate acum pentru Uniunea Europeană. Un proces de siguranța națională, supervizat şi coordonat de armată. Deși nu e obligatorie, de vaccinare ar putea depinde libertatea noastră de mişcare. Deja companiile aeriene propun un fel de paşaport COVID, ca dovadă a imunizării, pentru cei care vor să călătorească liniștiți în afara granițelor.
De Bianca Iacob la 24.11.2020, 20:18- Avioanele vor fi transformate în adevărate congelatoare, pentru a putea transporta vaccinul
- Centrul principal de depozitare din România - Institutul Național "Cantacuzino"
Vaccinul e gata să pornească în lume, însă greul abia acum începe. Transportul trebuie făcut în timp record și în condiții absolut speciale.
Asociația Internațională a Transportului Aerian a calculat că peste 800 de avioane mari, de tip cargo, ar fi necesare ca să transporte dozele de vaccin în toată lumea. În avioane vor fi încărcate containere care pot păstra substanțele la temperaturi de -80 de grade. Iar aeronavele vor fi adaptate pentru transportul special: trebuie dotate cu senzori de umiditate și temperatură, care pot avertiza în cazul în care un transport e compromis.
Mai mult, s-a pus în discuție și posibilitatea de a transforma efectiv avioanele în congelatoare, pentru ca dozele să fie salvate în caz de accident în timpul zborului.
La aterizare, IATA propunea ca fiecare guvern să folosească armata pentru preluarea dozelor de vaccinare, pentru depozitarea lor, inclusiv pentru supravegherea administrării. Pentru ca logistica distribuţiei să nu devină un haos, la nivel mondial.
Klaus Iohannis, președintele României: Avem de a face cu o adevărata problemă de securitate națională. MAPN va asigura gestionarea depozitului central, precum si al celor șase depozite regionale de unde se va face distribuția către centrele fixe și mobile.
După ce armata va prelua în vehicule speciale containerele cu doze de vaccin, le va transporta către Centrul principal de depozitare - Institutul Național "Cantacuzino" – dar și către cele 6 centre regionale. Și anume spitalele militare de urgență din Timișoara, Craiova, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Constanța. De aici, dozele se vor răspândi în toată țara.
Klaus Iohannis, președintele României: Vaccinarea se va realiza la locul de muncă pentru persoane din domeniul Sănătății si prin centrele de vaccinare fixe si mobile, echipe mobile, rețeaua de medici de familie si centre drive-through pentru toate celelalte categorii de populație.
Totuși, provocările nu ar trebui să fie atât de mari pe cât se tem autoritățile.
Dan Zaharescu, director ARPIM: Este adevărat, șocul emoțional e puternic când auzi ca ai nevoie de -70, -80 de grade pentru depozitare, dar se pare ca nu este o chestiune atât de complexă. Vaccinul împotriva Ebola are aceleași condiții de transport și depozitare ca vaccinul împotriva COVID. Daca au fost posibile asemenea linii de frig să fie asigurate in Africa, bănuiesc că în Europa, într-o tară a UE, nu cred sa fie o problemă.
Statul român a comandat în primă fază 10 milioane de doze de vaccin însă, având în vedere că fiecare persoană imunizată are nevoie de rapel la 30 de zile de la prima doză, asta înseamnă că, inițial, cinci milioane de oameni vor fi vaccinați.
Dan Zaharescu, director ARPIM: Până nu se va atinge rata aceea de vaccinare care este recomandată, undeva spre 70%, probabil ca nu vor putea fi relaxate complet măsurile de combatere a pandemiei.
Deși nu e obligatoriu să ne vaccinăm, s-ar putea ca fără imunizare să nu mai putem pleca în vacanțe cu avionul. Companiile aeriene caută soluții pentru un "pașaport" anti-COVID.
Alan Joyce, director companie aeriană: Le vom cere oamenilor să se vaccineze înainte să urce în avion. Pentru turiştii internaţionali care ies din ţările lor credem că este o necesitate.
Până azi, trei vaccinuri au terminat studiile clinice, două dintre ele necesitând condiții de păstrare de -80 sau -20 de grade, în timp ce al treilea poate fi păstrat chiar la temperatura camerei.