Biserica ar putea decide de abia peste câţiva ani dacă unifică Paştele. Când vor pica ambele sărbători în acelaşi an
Mai marii Bisericii Ortodoxe vor discuta în luna iunie despre sărbătorirea Paştelui împreună cu credincioşii catolici. O scrisoare deschisă, semnată de mii de oameni, a fost trimisă Marelui Sinod. Decizia trebuie luată, însă, într-un consiliu care reuneşte conducătorii tuturor cultelor din România. Iar dezbterile ar putea dura şi câţiva ani.
De Cristina Filip la 24.04.2023, 19:45Peste 5.000 de oameni printre care profesori, jurnalişti şi cercetători au semnat scrisoarea deschisă adresată Bisericii. Iniţiatorii cer ca toţi credincioşii, indiferent de religie, să sărbătorească Paştele la aceeaşi dată. Iniţiatorul este Adrian Papahagi, eseist şi doctor în filologie.
Adrian Papahagi, autorul scrisorii deschise: Eu am un fiu care trăieşte la Londra şi care nu a putut să vină în ţară deoarece a avut vacanţa de Paşte cu o săptămână înainte. Sora mea e căsătorită cu un romano catolic belgian şi sărbătoresc pastele în date diferite.
Biserica Ortodoxă Română nu se opune. Transmite prin vocea purtătorului de cuvânt că "va fi luată în discuție cel mai probabil la proxima ședință a Sfântului Sinod. Viitoarele consultări la nivel interortodox bisericesc pe tema acestui demers sunt desigur subînțelese, așa cum au semnalat obiectiv chiar semnatarii scrisorii".
Peste 5.000 de oameni au semnat scrisoarea deschisă adresată Bisericii
- Reacţia BOR la scrisoarea a zeci de personalități pentru a sărbători Paștele la aceeași dată. Când va fi...
- Scrisoare către Sfântul Sinod pentru unificarea Paștelui, semnată de zeci de personalități. "Frumos ar fi să...
- Ce semnificație are Paștele Blajinilor. Cimitirele s-au umplut iar de credincioși: "Copiii vor duce mai departe...
Sfântul Sinod, cea mai înaltă adunare a Bisericii Ortodoxe Române, este condus de Patriarhul României. În ordine ierarhică, îi urmează cei 10 mitropoliţi , arhiepiscopii, vicarii şi arhiereii aflaţi în fruntea lăcaşelor de cult din toată ţara.
Cristina Filip, reporter Observator: Următoarea adunare a Sfântului Sinod va fi în luna iunie. Atunci mai marii bisericii vor lua act de scrisoarea publică. Decizia va rămâne, însă, în mâinile Marele Sinod Panortodox şi va fi luată în urma unui şi lung de întruniri care se pot întinde şi pe o perioada de câţiva ani de zile.
În Biserica Ortodoxă, Paştele are dată variabilă. Se sărbătoreşte în prima duminică după luna plină care urmează echinocţiului de primăvară. Dacă echinocţiul are loc sâmbăta şi coincide cu luna plină, se poate celebra Paştele în ziua următoare. Lucrurile nu au stat întotdeauna aşa.
Adrian Papahagi, autorul scrisorii deschise: Au existat momente în istoria bisericii lui Hristos în care creştinii au sărbătorit paştele la aceeaşi dată. Între secolele 9 şi 16 şi pentru o scurtă perioadă acum exact 100 de ani. Lucrul acesta este firesc. Nu numai că e vorba de unitatea creştinilor care mărturisesc identic învierea Domnului. Singura problemă e o problemă de calendare.
Paştele ortodox se calculează după calendarul Iulian în timp ce catolicii îl păstrează pe cel gregorian. Peste 2 ani, însă, în 2025 data celor două sărbători va coincide: 20 aprilie.