Calitate şi nu cantitate: Chiar dacă nu au scăpat neafectaţi de capriciile vremii, viticultorii români sunt mulţumiţi de producţia de anul acesta
Semne bune anul are. Asta dacă vorbim de producţia de vin din ţara noastră. Chiar dacă nu au scăpat neafectaţi de capriciile vremii, producătorii de vin privesc totuşi partea plină a paharului. Deşi mai puţin cantitativ, vinul anului 2021 va fi unul memorabil, spun aceştia.
De Redactia Observator la 02.10.2021, 22:03"Avem un ciorchine care, ideal, ar fi trebuit să arate impecabil, cum sunt toate boabele de aici. Aici, boaba aceasta, asta şi asta au fost lovite de grindină în 1 iulie.''
Deşi vremea nu a ţinut cu ei, viticultorii din România sunt totuşi mulţumiţi anul acesta. Nu neapărat de caititate, cât de calitate.
''Din fericire, s-au recuperat foarte bine. Am ajutat şi noi via să o protejăm, se recupereze bine. Şi, uitaţi, avem un Shiraz aici foarte sănătos.''
Anton Giminadis, director general adjunct ONVPV: Vinul din toata ţara este de o calitate deosebită anul acesta. Anul asta ne-am situa undeva la nivelul de 5 milioane de hectolitri, cu o calitate bună.
- Vremea rea a întârziat coacerea strugurilor, dar enologii spun că vom avea o producție de calitate și un vin...
- Producţia vinurilor din diverse fructe, ideea de succes a unui producător din Bihor. "Am vândut instant tot"
- ''Om trecut prin multe, îmi vine să plâng.'' Odinioară raiul viticultorilor, oamenii dintr-o localitate din Gorj...
Strugurii sunt mereu aleşi cu multă grijă
Pentru a obţine un vin de o calitate superioară, ciorchinii trebuie aleşi cu multă grijă. De aici echipamentele tehnologice îşi fac treaba şi elimină boabele afectate de grindină, pentru ca mai apoi strugurii să intre într-un proces complet mecanizat şi controlat, din care să iasă cel mai bun vin posibil. Iar anul acesta avem cu ce ne lăuda. A fost un an bun pentru tămâioasa românească.
Mai gustoase, mai aromate şi mai savuroase ca în alţi ani vor fi şi rozeurile. Iar vinurile roşii vor fi mult mai puternice.
Veronica Gheorghiu, enolog: Datorită temperaturilor foarte ridicate şi a secetei a condus la acumularea de zaharuri foarte mari, o să avem nişte vinuri foarte puternice, mai ales cel roşu.
România are, aşadar, cu ce se lăuda când vine vorba de vinurile anului acestuia. Cu atât mai mult cu cât marii jucători europeni au avut de suferit din cauza vremii.