Video Vremea rea a întârziat coacerea strugurilor, dar enologii spun că vom avea o producție de calitate și un vin deosebit
Toamna se culeg roadele, chiar şi cu o mică întârziere. Pe cea mai mare podgorie din Transilvania, culesul strugurilor a început cu 2 săptămâni mai târziu anul acesta. Motivul ar fi, spun specialiştii, vremea rece care a încetinit dezvoltarea fructului. Chiar şi aşa, există şi avantaje. Procesul îndelungat de coacere a strugurilor a dus la obţinerea unui must de calitate. Ceea ce înseamnă că şi vinul va fi unul deosebit.
Pe Podgoria Târnave culesul strugurilor este în toi. Cu utilaje speciale sau chiar cu mâinile goale, oamenii adună roada dulce a viilor. Şi, cum orice lucru bun se lasă aşteptat, recolta de anul acesta este una specială.
Dacă anii trecuţi culesul strugurilor începea în prima zi de toamnă, acum oamenii au avut de aşteptat. Ploile şi vremea rece au încetinit procesul de coacere a strugurilor.
Ioan Mărginean, inginer: Am început recoltatul în momentul în care parametri tehnologici au fost atinşi, respectiv o concentraţie în zaharuri de 180 de grame pe kilogramul de struguri şi o aciditate echilibrată.
- Producţia vinurilor din diverse fructe, ideea de succes a unui producător din Bihor. "Am vândut instant tot"
- România a ajuns să importe carne de sute de milioane de euro pe an. Distrugerea lanțului de producție e trista...
- O familie din Dolj a înlocuit culturile de legume şi cereale pentru a produce goji. Ce beneficii pentru organism...
Odată recoltaţi, strugurii sunt transportaţi către fabrici, unde urmează să fie zdrobiţi pentru obţinerea mustului. Degustarea nectarului dulce de către un cunoscător poate prezice calitatea vinului care va fi obţinut.
Ioan Buia, enolog: Aromele din must sunt arome foarte intense, arome deosebit de plăcute. Ceea ce suntem convinşi că va participa efectiv la realizarea unor vinuri de o calitate deosebită. Vor fi nişte vinuri cu arome intense, cu multă prospeţime. O să prezinte o aciditate ceva mai ridicată.
Pentru a obține un vin de o calitate superioară, perioada optimă de fermentare a mustului este de 2-3 săptămâni, timp în care temperatura trebuie să fie constantă, între 15 și 18 grade Celsius.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰