Ce trebuie să faci în caz de cutremur
În cazul unui cutremur puternic, autorităţile ne sfătuiesc să stăm sub pereţii de rezistenţă din locuinţă, să nu folosim scările sau liftul, care sunt cele mai nesigure în timpul unui seism, şi să avem o trusă de supravieţuire, pe care să o ţinem la îndemână.
De Redactia Observator la 03.11.2022, 13:54Potrivit ghidului cu informaţii şi reguli de comportament în cazul producerii unui cutremur, trusa de supravieţuire trebuie verificată cel puţin o dată pe an şi reînnoită cu obiectele necesare.
Aceasta cuprinde, pe lângă apă şi alimente, medicamente şi materiale de uz medical, produse de igienă, copii ale actelor de identitate, precum şi materiale de primă necesitate, cum ar fi lanterna, pătura sau fluierul.
Ce trebuie să faceţi înainte de producerea cutremurului
- Instruiţi-vă, atât dumneavoastră cât şi membrii familiei, cu privire la modul corect de comportare în cazul producerii unui cutremur. Puteţi face acest lucru folosind internetul (accesaţi numai surse oficiale de informare - site-ul igsu.ro, isubucuresti.ro), publicaţii de specialitate etc.
- Stabiliţi un punct de întâlnire impreuna cu membrii familiei sau cu prietenii în cazul în care nu sunteţi împreună în timpul cutremurului.
- Fiţi gata să vă descurcaţi singur pentru cel puţin trei zile. Pregătiţi un kit de supravieţuire. Acest kit poate conţine: apa, hrană cu termen lung de valabilitate, o trusă de prim ajutor, lanternă şi radio cu baterii de rezervă, medicamente, fluier sau orice alte obiecte pe care le consideraţi necesare. Revizuiţi-l permanent.
- Directorul INFP, despre posibilitatea producerii unor replici ale cutremurului. Seismul, cel mai puternic din ultimii...
- Cutremurul din România, resimțit și în Chișinău. Marcel Pavel: "Ne-a zgâlțâit! Am ieșit din camere să ne...
- Cutremurul de 5,4 pe Richter, surprins pe camerele de supraveghere. Cum au trăit oamenii secundele din timpul...
Ce trebuie să faceţi în timpul cutremurului
- PĂSTRAŢI-VĂ CALMUL. Panica poate produce victime.
- Încercaţi să liniştiţi copiii, persoanele în vârstă.
- RĂMÂNEŢI ÎN INTERIOR - de obicei, după primele mişcări seismice, pot urma replici ale cutremurului, iniţial suficient de puternice pentru a provoca noi pagube. În astfel de cazuri, oamenii se rănesc cel mai adesea atunci când intră sau ies din clădire.
- Aşezaţi-vă sub o piesă de mobilier solidă sau sub o grindă de rezistenţă. Dacă nu există o masă sau un birou în apropierea dumneavoastră, acoperiţi-vă faţa şi capul cu braţele încrucişate şi aşezaţi-vă într-un colţ interior al încăperii.
- NU fugiţi pe scări. Scările sunt foarte sensibile în caz de cutremur, iar coborârea sub efectul oscilaţiilor seismice este foarte periculoasă.
- NU săriţi pe fereastră.
- NU folosiţi liftul. Dacă rămâneţi blocat în lift încercaţi să ieşiţi cât mai repede, apăsând butonul de oprire şi apoi butonul celui mai apropiat etaj.
- Îndepărtaţi-vă de oglinzi, ferestre, uşi şi pereţi exteriori, sobe, mobilier înalt.
- NU vă aşezaţi sub lustre sau alte obiecte grele suspendate. Dacă dormiţi, aşteptaţi câteva momente pentru a vă orienta şi apoi încercaţi să vă deplasaţi către un loc sigur.
- Daca sunteţi într-un scaun cu rotile, blocaţi roţile acestuia, încercaţi să vă protejaţi, dacă este posibil acoperiţi-vă capul şi gâtul cu braţele.
Ce trebuie să faceţi după producerea cutremurului
- Verificaţi dacă sunteţi rănit. La nevoie, încercaţi să vă acordaţi primul ajutor.
- Acordaţi ajutor persoanelor rănite până la sosirea echipelor de intervenţie. Nu încercaţi să mişcaţi persoanele grav rănite decât dacă viaţa le este pusă în pericol sau dacă starea lor de sănătate se înrăutăţeşte rapid. Dacă este absolut necesar să mişcaţi o persoană în stare de inconştienţă, mai întâi imobilizaţi-i gâtul, spatele şi membrele fracturate.
- Fiţi pregătit pentru eventualele replici ale cutremurului. Aceste cutremure secundare pot fi suficient de puternice pentru a produce noi pagube.
- Fiţi atent la eventualele pericole produse de construcţiile afectate. Replicile cutremurului pot dărâma clădirile, drumurile, podurile, pasajele afectate.
- NU folosiţi liftul chiar dacă acesta funcţionează.
- Fiţi foarte atent pe unde mergeţi şi cum conduceţi.
- Verificaţi dacă sunt scurgeri de gaze sau apă. Verificaţi dacă a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică.
- Opriţi alimentarea cu apă, gaz şi energie electrică.
- Dacă simţiţi miros de gaz, deschideţi geamurile şi uşile pentru aerisire.
- Dacă simţiţi miros de gaz, NU încercaţi să întrerupeţi alimentarea cu energie electrică şi nici să decuplaţi siguranţele. O singură scânteie poate provoca un incendiu.
- NU reporniţi dumneavoastră alimentarea cu gaz, lăsaţi compania furnizoare să se ocupe de asta.
- Dacă puteţi, stingeţi incendiile din casa sau din cartierul dumneavoastră imediat ce s-au produs.
- Atunci cand parasiti cladirea protejati-vă capul cu o cască; în lipsa acesteia puteţi folosi un obiect dur ce vă poate proteja de eventualele obiecte ce ar mai putea să cadă.
- Dacă sunteţi afară şi vă puteţi deplasa în siguranţă, încercaţi să mergeţi într-un spaţiu deschis.
- Îndepărtaţi-vă de clădirile afectate, cablurile electrice, panourile publicitare, liniile de tramvai pentru a nu fi rănit.
- În cazul în care plecaţi de acasă, lăsaţi un bilet spunându-le membrilor familiei sau prietenilor unde vă aflaţi. Chiar dacă liniile telefonice funcţionează, utilizaţi-le numai în caz de urgenţă.
- Lăsaţi căile de acces libere pentru intervenţia echipelor de salvare.
- ESTE ABSOLUT NECESAR SĂ LĂSAŢI LINIILE TELEFONICE ŞI ARTERELE DE CIRCULAŢIE LIBERE PENTRU INTERVENŢIA ECHIPELOR DE SALVARE.
- Aveţi încredere doar în informaţiile provenite din surse oficiale: postul naţional de radio, televiziunea publică, autorităţile locale.
- Nu vă bazaţi pe zvonuri şi nu răspândiţi informaţii neverificate.
- Dacă aveţi nevoie de ajutor, încercaţi să comunicaţi cu echipele de intervenţie şi să le oferiţi informaţii despre situaţia dumneavoastră.
- În cazul unui cutremur major, echipele de intervenţie nu vor putea oferi ajutor imediat tuturor cetăţenilor.
- Participaţi la acţiunile de înlăturare a dărâmăturilor şi salvarea oamenilor. Nu acţionaţi pe cont propriu, ci doar urmând instrucţiunile autorităţilor.
În Baia Mare, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă organizează, în această perioadă, lecţii practice, prin care oamenii pot învăţa cum să reacţioneze în cazul unui cutremur sau a unui incendiu.
"Alături de colegul meu vrem să vă arătam exact ce se simte în cazul unui cutremur. Astfel, suntem deja în încăperea în care va avea loc cutremurul. Începem să simţim o huruială. Practic, cei care am fost martori la un cutremur ştim despre ce este vorba, iar în câteva secunde lumina va cădea. Tot ce trebuie să ştim este să rămânem calmi în continuare. Acestă experienţă de simulare a cutremurelor a atras curiozitatea a zeci de copii care au fost învăţaţi în această dimineaţă că dacă cutremurul îi surprinde la şcoală, atunci trebuie să se ascundă sub bancă. În acest simulator nu se învaţă doar cum trebuie să reacţionăm în caz de cutremur, ci şi cum trebuie să reacţionăm în caz de incendiu. Acest simulator se află în municipiul Baia Mare pentru două zile, iar la finalul săptămânii oamenii din Sighetu Marmaţiei vor învăţa tot ce trebuie să facă în cazul situaţiilor de urgenţă.", a transmis reporterul Observator Simona Vasiac.