Creştinii ortodocşi au sărbătorit astăzi Floriile. Ce simbolizează ramurile de salcie puse la icoană
Zi de mare sărbătoare astăzi pentru ortodocşi. În duminica de Florii, credincioşii au participat la slujba de la biserică, unde au primit ramuri de salcie sfinţite, pe care mai apoi le-au pus în case, la icoane. Ziua mai este sărbătorită şi cu o masă în familie, de pe care astăzi nu a lipsit peştele.
De Redactia Observator la 17.04.2022, 20:22În satele din Bucovina, tradiţiile se respectă cu sfinţenie. În duminica de Florii, credincioşii participă la slujbă, iar apoi pleacă acasă cu crenguţele de salcie sfinţite.
Silvia Checheriță, gazda: E un obicei. Se sfinţesc crenguţele de salcie, le aducem acasă şi le punem la icoană. Dacă vara sunt furtuni, trăsnete, tunete, fulgere, se iau crenguţe de salcie din astea de la Florii şi se scot şi se pun la straşina casei unde curge apa şi ne rugăm la Dumnezeu ca să ne păzească.
Şi cum fiecare sărbătoare este prilej de întâlnire cu familia, după slujbă, oamenii se aşează la masă.
Silvia Checheriță, gazda: O bucurie mare să fie familia întreagă, întregită, când se poate, că poate uneori nu putem, dar totuşi de sărbători se respectă. Paştele, Crăciunul, zilele onomastice, le sărbătorim cu drag.
- Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Ce semnificaţie are cea mai importantă sărbătoare care vesteşte...
- Vremea s-a schimbat radical de la o zi la alta. În nordul țării a nins și a căzut grindina: "Aoleu, potopul!...
- Ziua de Florii, sărbătorită în avans, la grătar. Prognoza de vreme rea i-a făcut pe români să...
Pentru cei care ţin post a fost dezlegare la peşte, pentru alţii...la băutură .
Lasă că azi e dezlegare şi la ţuică, nu doar la peşte!
Sărbătoare importantă pentru creştinii ortodocşi
La Hunedoara, ca în fiecare an, de Florii, credincioşii au făcut o cruce mare de flori în faţa Catedralei Eroilor.
Radu Trifon, preot Catedrala Eroilor: Iniţial a fost în memoria eroilor din toate locurile şi toate timpurile, pentru că era Catedrala Eroilor şi noi suntem în săptămâna Floriilor. Până la urmă şi Hristos intră în această categorie, că s-a dus să moară pentru noi.
Credincioşi: E bună că e sfinţită. Şi la sănătate şi la leac. Le punem la icoană, în mod normal.
Reporter: O ţineţi tot timpul anului?
Credincioşi: Da, de la an la an.
Ramuri de salcie sfinţite au primit şi credincioşii care au participat la slujba din Alba Iulia.