Litoralul contrastelor: dincolo de plajele aglomerate sunt și oaze de liniște
Litoralul românesc este unul al contrastelor! Pe de o parte ne lăudăm cu plaje care pot rivaliza la orice oră cu cele din străinătate.
De Redactia Observator la 10.06.2018, 20:28Litoralul românesc este unul al contrastelor! Pe de o parte ne lăudăm cu plaje care pot rivaliza la orice oră cu cele din străinătate. Chiar şi la capitolul tarife, căci preţurile sunt la fel de mari ca-n afară.
Pe de altă parte, există însă şi plajele care îi mulţumesc pe turiştii nu foarte pretenţioşi. E vorba despre plajele virgine, locuri superbe, adevărate oaze de linişte pentru cei care vor să stea departe de agitaţia marilor staţiuni. Însă, şi aici, alegerea e în funcţie de cât sunt dispuşi oamenii să cheltuiască.
Din localitatea 23 August, porneşte un drum nepietruit rupt parcă din altă lume. La capătul lui, se află cel mai bine păzit secret al zonei. O plajă sălbatică, înconjurată de maci. Acolo, apa este parcă mai albastră, iar soarele, mai strălucitor.
Puţinii turişti de aici preţuiesc locul ca pe o comoară. Se relaxează în linişte, departe de aglomeraţia marilor staţiuni.
În zonă nu există hoteluri, dar localnicii îşi deschid uşile pentru turiştii care cer găzduire.
Litoralul are însă variante şi pentru românii care caută confortul.
În staţiunea Mamaia se află două din singurele patru plaje ale României certificate cu blue flag, cea mai înaltă distincţie în domeniu. Celelalte două sunt în Năvodari.
O cameră la un hotel aflat într-un astfel de loc costă sute de lei pe noapte.
Concret, o plajă Blue Flag trebuie să respecte 32 de criterii. De la duşuri şi toalete, până la norme de mediu.
Dacă la noi astfel de plaje sunt excepţii, pentru străini este de neconceput să nu aibă steagul Blue Flag arborat pe litoral. Pe primul loc în lume în acest clasament se află Spania, cu aproape 600 de plaje de top. Pe listă urmează Grecia, Turcia şi Franţa.