Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce este strict interzis să facem la prima întâlnire și cine trebuie să plătească masa? Reguli stricte pentru a nu da greș atunci când vrem să ieșim

Cu toţii am avut emoţii la prima întâlnire. Nu ştiam cum să ne îmbrăcăm, unde să ieşim sau ce să vorbim. Emoţiile sunt cel mai mare inamic. Trebuie să avem curajul să fim noi înşine! Însă mai sunt şi alte reguli de urmat.

de Andra Costea

la 13.09.2024 , 17:48

"Se întâmplă de multe ori să nu arate ca în poza. Să stea toată întâlnirea pe telefon, să nu mă bage în seamă adică să vorbesc singur", spune un tânăr. "A întârziat băiatul cred că două ore l-am aşteptat", spune o tânără.

Ghidul primei întâlniri

Prima întalnire nu vine doar cu fluturi în stomac, ci şi cu experienţe mai puţin plăcute. Conform studiilor, trecem prin mai mult de 60 de întâlniri nereuşite până ne întâlnim alesul. Iar de cele mai multe ori neînţelegirile apar în urma subiectelor abordate.

Vezi și

"Cred că abordarea unor subiecte care sunt sensibile, religia, politica şi nu în ultimul rând poate pasiune mea pentru un domeniu de care tu habar nu ai te poate face să te simţi neplăcut. Nu e bine să începem să discutăm, să judecăm, să criticăm foste relaţii, foşti parteneri sau să venim la întâlnire ca la terapeut. Nu vorbim despre căsătorie şi copil la prima întâlnire că deja mi se pare un pas foarte mare, s-ar putea să sperie celălalt partener. Găsim un echilibru între vorbit şi ascultat. Nici nu monopolizăm discuţia, dar nici nu îl facem pe celălalt să se simtă ca la interogatoriu", a declarat Gabriela Mihalache, psihoterapeut.

"Să vorbească de fostele relaţii într-un mod excesiv, să nu asculte ce spun, să vorbească peste mine, să mă întrerupă", spune o tânără.

Şi locaţia aleasă jocă un rol foarte important în reuşita întâlnirii. Specialiştii susţin că bărbatul trebuie să aleagă locaţia, să facă invitaţia şi tot el să plătească.

"Bărbatul plăteşte întâlnirea, prima întâlnire sigur! Stabilim împreună locul". "Să aleagă el, nu neapărat să plătească el. Putem să facem 50-50", spun tinerii.

"În mod normal cine face invitaţia, acela plăteşte, oricum într-o primă întâlnire de dating este elegant ca domnul să plătească nota. Prima întâlnire ar trebui să fie pe un teren neutru, deci nici la mine nici la tine. Mergem într-un loc să ne fie comod şi mie ţi ţie şi să nu fie zgomot. Este important să nu mergem într-un loc foarte luxos sau foarte de cartier", mai spune Gabriela Mihalache, psihoterapeut.

Iar ţinuta este recomandat să o adaptatăm locului în care mergem şi să renunţăm la hainele cu branduri la vedere.

Andra Costea Like

Mi-am început călătoria ca jurist crezând că asta este singura metodă de a lucra cu adevărul. Curiozitatea şi ambiția însă m-au împins să explorez întotdeauna profunzimea fiecărei povești iar asta m-a făcut să realizez predilecţia mea către jurnalism.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Ce este strict interzis să facem la prima întâlnire și cine trebuie să plătească masa? Reguli stricte pentru a nu da greș atunci când vrem să ieșim