Video Școală de vară, cu campioni olimpici. Peste 80 de copii din Suceava au aflat câtă muncă se ascunde în spatele fiecărei medalii
Bucurie mare pentru zeci de copii care zilele acestea s-au întâlnit cu câţiva dintre campionii noştri olimpici. Cei mici au fost atât de captivaţi de atleţii de talie mondială şi de parcursul lor, încât au uitat de orice telefon, iar multi se gândesc acum să ia calea sportului.
Cu mult entuziasm. Aşa au fost întâmpinaţi campionii din acest an, dar şi din ediţiile anterioare ale Jocurile Olimpice, la această şcoală de vară din Suceava. Peste 80 de copii au descoperit, cu ajutorul lor, ce înseamnă antrenamentele şi câtă muncă se ascunde în spatele fiecărei medalii.
"Îmi doresc si sper ca din randul acestor copiii sa se indrrepteze spre noi, spre atletism si chiar sa avem copii cu rezultate notabile", spune Cristina Casandra - atletă.
Munca din spatele fiecărei medalii
Copiii au avut ocazia să şi testeze unele dintre sporturile olimpice. Cum ar fi, de pildă, tirul cu arcul.
- Ce trebuie să faci cu medicamentele care au expirat
- Când este echinocţiul de primăvară în 2025
- 7 martie, Sfinţii Mucenici Episcopi din Cherson. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- 7 martie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- Evenimente în Bucureşti, vineri 7 martie. Ce nu trebuie să ratezi
"Am avut ocazia de a vedea medalii olimpice şi de a i cunoasşte pe campionii olimpici. A fost prima dată când am văzut campioni olimpici şi a fost ca o onoare". "Ne-am jucat şi am alergat şi am stat alături de colegii mei de grupă". "Este foarte frumos şi ai timp să te bucuri de vacanţa de vară!", spun copiii.
A fost loc şi pentru poveşti motivaţionale. Campionii au venit în faţa copiilor să îşi împărtăşească experienţa din sala de antrenament şi din competiţii.
Printre cei prezenţi s-a numărat şi Andrei Cornea, canotorul care, la Paris, a cucerit medalia de aur la proba de dublu vâsle masculin.
"Din 2016 am muncit continuu ca să obţin o medalie olimpică. Nu vă opriţi din visat pentru că este cel mai simplu şi mai frumos!", spune Andrei Cornea-canotor.
"Au transmis mesaje legate de valorile olimpice, legate de fairplay, legate de capacitatea sportului de a te integra în societate şi de a ţi aduce o educaţie adecvată", a declarat Mihai Androhovici - președinte asociație sportivă.
"Ne propunem să aducem împreună copii care să lase telefoanele acasa, sa socializeze, iar anul acesta sa isi dezvolte abilităţile de viaţă", spune Adriana Nichitean, coordonator școala de vară.
Deşi sportul ajută la dezvoltarea oaselor, la obţinerea unei posturi corecte, la coordonare şi la echilibru, mai bine de 80% dintre copii nu fac sport decât la şcoală, la orele de educaţie fizică, arată studiile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰