Producătorii autohtoni au pierdut teren în faţa hipermarketurilor: "Clienţii sunt din ce in ce mai puţini faţă de alţi ani"
Castraveţi, salată verde, ceapă, toate pleacă din solarii spre pieţe sau direct spre mesele românilor. De Paşte, vânzarile producatorilor merg, dar cei care le vând la bucată în pieţe spun că nu au suficienţi clienţi. Au pierdut teren în faţa hipermarketurilor, spun ei, din cauza perioadei în care pieţele au fost închise.
De Mariana Zaharia la 28.04.2021, 17:50Familia Neagoe din Stolnici, judeţul Argeş, a avut mult de lucru în această perioadă. A livrat mii de legături de ceapă verde, usturoi verde şi sute de bucăţi de salată. Unele în pieţe, altele direct la cei care comandă.
Ioana Neagoe - producător: "De când a început postul, noi am tot vândut ridichie şi ceapă verde. Acum am terminat-o, din păcate nu mai avem. Dar facem loc la culturile pentru vară".
Preţurile la care legumele pleacă din seră sunt aceleaşi ca anul trecut.
Vândute la preţ dublu
Ioana Neagoe - producător: "Ceapa a plecat din fermă la un leu legătura, ridichea la fel. Salata a avut preţul de doi lei din fermă, dar şi anul trecut tot cam în jurul a doi lei ne-am învârtit".
Dar ajung în pieţe la preţuri duble, iar cei care le vând se plâng de lipsa clienţilor. Cu toţii spun că au pierdut teren în fata hipermarketurilor, din cauza perioadei în care pieţele au fost închise.
"O legătură de ceapă şi una de ridichi.
Ceapă de care vreţi?
Daţi-mi din asta!"
Vânzătoare: "Toată marfa asta de aici toată e românească, dar nu sunt clienţi. Nu mai vine lumea la pieţe, se duc numai la supermarketuri. Nu vedeţi că-i goală piaţa?"
Vânzătoare: "Clienţii sunt din ce in ce mai puţini faţă de alţi ani.
De ce credeti ca aleg supermarketul?
Nu ştiu să vă răspund, poate din comodoitate".
Client: "Preţurile cam mari aici în piaţa Smârdan.
Vi se pare mai scumpa piata decat hipermarketul?
Da, da. E mai scump".
În pieţe, o legătură de ceapă sau de ridichi costă 2 lei, iar salata poate fi găsită la trei lei. La unele tarabe găsim chiar şi roşii româneşti. Preţul unui kilokram de roşii îl depăşeşte însă pe cel al cărnii de porc. Mai exact, cei care vor să consume roşii româneşti în această perioadă trebuie să scoată din buzunar nu mai puţin de 27 de lei pentru un kilogram.