Ploaie cu jucării la un meci de fotbal din Piatra Neamţ, în sprijinul unei cauze nobile
Acţiune caritabilă inedită, în Piatra Neamţ. A fost organizat un meci de fotbal în centrul oraşului, iar spectatorii au venit cu jucării pe care le-au donat. Totul cu un singur scop. Acela de a aduce un zâmbet pe chipurile copiilor din centrele de plasament.
De Redactia Observator la 14.12.2020, 10:52- Este o tradiție mai veche a celor din Piatra Neamț, iar oamenii sunt bucuroși că pot dărui.
- Jucăriile donate vor aduce un zâmbet pe chipurile copiilor din centrele de plasament.
A plouat cu jucării la un meci de fotbal din Piatra Neamţ. Spectatorii au donat ursuleți și alte plușuri care vor fi dăruite copiilor mai puţin norocoşi. Este o tradiție mai veche, iar oamenii sunt bucuroși că pot dărui.
”Este neaşteptat că, în ciuda vremii şi a vremurilor, iată că tradiţia s-a păstrat”
”Prin aceste gesturi putem să ajutăm şi pe cei care au fost mai puţin norocoşi decât noi”
Evenimentul are la baza o idee care merită tot respectul - jucăriile aruncate în teren sunt strânse la finalul partidei şi donate unor copii mai puţin norocoşi. În anii trecuţi, tradiţia era cu totul alta, dar scopul acelaşi.
Jucăriile ajung la copiii din centrele de plasament
Partea spectaculoasă a evenimentului în anii trecuţi a fost că fiind în sală în momentul marcării primului gol, oamenii au aruncat jucăriile de pluş din tribună pe teren.
Însă, în ciuda restricţiilor, rând pe rând, copiii şi adulţii au umplut locul cu jucării. Este o metodă prin care oamenii atrag atenţia asupra nevoilor altor copii cu posibilităţi materiale mai mici şi au încercat în acest fel să le facă o bucurie.
Pe chipurile copiilor din centrele de plasament, cu siguranţă va apărea un zâmbet. Organizatorii sperau să se strângă la fel de multe jucării ca şi în anii trecuţi. Chiar dacă nu a fost la fel sunt mulţumiţi că oamenii încă reacţionează la nevoile altora.