Antena LIVE

Curs valutar

Video

Podul de la Luțca, prăbușit anul trecut, arată și acum ca după bombardament. Autoritățile vin cu noi promisiuni

Podul peste Siret care s-a prăbușit în urmă cu câteva luni va fi dărâmat, iar în locul lui se va costui un altul. Cel puţin asta promit mai marii judeţului Neamţ, care dau şi un termen optimist pentru finalizarea lucrărilor- finalul acestui an. Între timp însă, podul distrus a ajuns un uriaş baraj de beton în calea apei. Noua construcţie va costa statul 40 de milioane de lei.  

De la 24.02.2023, 20:34
WhatsApp
Vezi și:

În iunie anul trecut, podul de la Luţca s-a dărâmat în timp ce era traversat de două maşini. O minune a făcut ca nimeni să nu-şi piardă viaţa. Şi acum construcţia ca după un bombardament. 

Clara Mihociu, reporter Observator: La momentul inaugurării, Consiliul Judeţean din Neamţ se lăuda cu faptul că podul a fost finalizat înainte de perioada care fusese stabilită în contract. Însă, din toate promisiunile şi lucrurile cu care s-au lăudat atunci a mai rămas acum la pod doar panoul pe care scrie "fapte, nu vorbe". Şi faptele vorbesc de la sine. 

Autoritățile promit un pod nou la Luțca, până la finalul anului. Localnicii sunt sceptici

Într-o discuție cu reporterii Observator mai marii de la judeţ promit că vor construi un pod nou în același loc... până la finalul anului! Şeful Consiliului Judeţean spune că procedura a fost îngreunată de anchetă şi că abia în urmă cu o lună autorităţile au permis intervenţia în zonă.

Pe acelaşi subiect

Adrian Niță, prefect judeţul Neamţ: Aşteptăm să iasă avizele de la instituţiile avizatoare, cărora Consiliul Judeţean le-a cerut acest lucru, după care se va începe degajarea din albia a resturilor vechiului pod.    

Localnicilor le vine greu să creadă, mai ales când văd cum podul se scufundă de la zi la zi în apele râului Siret. 

Clara Mihociu, reporter Observator: Chiar dacă au trecut mai bine de 8 luni de la momentul în care s-a dărâmat podul, nu s-a schimbat aproape nimic aici. La sol, în continuare vedem ruinele a ceea ce era un pod abia reabilitat, iar partea din pod care a căzut peste apă funcţionează acum mai degrabă ca un baraj, care a adunat în între timp peste el şi foarte multe gunoaie aduse de apă. 

Practic, curse mai lungi şi aglomerate, explică Andrei, şofer de microbuz. Tânărul a scăpat ca prin urechile acului în ziua când podul s-a prăbuşit. 

Andrei, şofer microbuz: Trebuia să trec înainte să se dărâme, eram plin cu elevi la ora 2, mai aveam 300 de metri şi s-a dărâmat în faţa mea. 

Podul fusese reabilitat cu nouă luni înainte să se prăbuşească. Lucrările au fost făcute de o firmă abonată la contracte cu statul şi au costat peste 7 milioane de lei. Tot atât va costa însă şi acum degajarea ruinelor din râu. Iar pentru o nouă construcţie, Consiliul Judeţean Neamţ va mai avea de plătit încă 40 de milioane de lei. 

Clara Mihociu

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate. ...

pod lutca neamt autoritati constructie
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
De ce nu ar trebui să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit, dimineața
spotmedia.ro
Publicat 19.11.2024
Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza pentru zilele alegerilor 2024. Cum...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2024. Ce tradiții, obiceiuri și...
A1
Publicat 20.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului...
Redacţia.ro
Publicat 20.11.2024
Unde s-ar fi ascuns milionarul Dorel Tamaș, care a scăpat prin prescriere. El a...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024