Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Podul din Neamţ, prăbuşit la doar 6 luni după ce fusese reabilitat. În urmă cu 3 luni, autorităţile au fost avertizate că podul ar putea să cadă

Un pod inaugurat în urmă cu 6 luni s-a prăbuşit în judeţul Neamţ. Incidentul a avut loc în urmă cu aproximativ 2 ore. Podul care traversa râul Siret a căzut pur şi simplu în timp ce pe el circulau un autocamion şi o autoutilitară. Şoferul autocamionului a fost rănit şi a avut nevoie de ajutorul martorilor incidentului ca să iasă din epava cabinei. Culmea, preşedintele Consilului Judeţean Neamţ spunea, în urmă cu şase luni,  atunci când a fost dat în folosinţă, că ...citez  "podul de la Luțca nu va mai reprezenta o problemă pentru şoferi zeci de ani de acum înainte", am încheiat citatul.

de Clara Mihociu

la 10.06.2022 , 14:00

Bărbatul care se afla la volanul autocamionului a ajuns la spitalul din Roman, unde primeşte îngrijiri medicale. Era într-o stare destul de gravă, dar cadrele medicale spuneau că îşi va reveni după câteva zile de spitalizare. Din fericire, celălalt şofer este într-o stare mult mai bună. Vorbim despre o situaţie extrem de gravă, dacă ţinem cont de faptul că podul de peste Siret a fost recent reabilitat: 8,5 milioane de lei  au costat lucrările de reabilitare, deşi iniţială prevăzută în proiect era mai mică. Pe 6 august 2020 au început lucrările de reabilitare, iar în noiembrie 2021 a fost repus în circulaţie.

La momentul respectiv, preşedintele Consiliului Judeţean spunea că podul a fost reabilitat într-un timp mult mai scurt decât era prevăzut în proiect şi era bucuros că îl poate reda în circulaţie mai devreme. În luna martie cineva semnala că un element al podului stă să cadă, dar s-a spus la acel moment că nu este o situaţie care să pună probleme. Nu este prima dată când podul de aici de la Luţca se prăbuşeşte. În urmă cu 50 de ani podul de atunci, care era construit din lemn, s-a prăbuşit din cauza vremii. Până acum, autorităţile locale nu au oferit nicio declaraţie pe marginea acestui eveniment. Constructorul este însă cel care va trebui să dea explicaţii de ce s-a ajuns la această situaţie.

Vezi și
Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Podul din Neamţ, prăbuşit la doar 6 luni după ce fusese reabilitat. În urmă cu 3 luni, autorităţile au fost avertizate că podul ar putea să cadă