Primarul din Alba Iulia a comandat o mocheta de 16.000 de euro pentru Catedrala Reintregirii
Mocheta de 16.000 de euro. Este cadoul pe care autoritatile locale din Aba Iulia il fac Catedralei Reintregirii din oras cu ocazia sarbatorilor de Paste. După zile întregi de dezbateri, edilii au decis ieri ca o parte din sumă să fie plătită de Primărie, iar alta de Consiliul Judeţean
De Redactia Observator la 01.05.2013, 14:31Ideea a plecat de la primarul oraşului care a decis ca e timpul ca Primăria să dea o mână de ajutor Arhiepiscopiei, înaintea sărbătorilor de Paşte. Aşa că edilul a comandat pentru catedrala din oraş o mochetă de 16.000 de euro, la o fabrică de covoare din Alba. Numai că suma trebuia aprobată şi de consilierii locali. Unii dintre aleşi au considerat, însă, că mocheta e prea scumpă şi au propus ca din bugetul local să fie plătiţi doar 8.000 de euro, celalată jumătate urmând să fie achitată de Consiliul Judeţean.
Mocheta a ajuns deja la Catedrala Reîntregirii din oraş, lăcaş unde, în noaptea de Inviere, printre miile de credincioşi se vor afla şi pricipesa Margareta şi principii Radu şi Nicolae. Slujba va fi oficiată de Înaltprasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia.